În această frumoasă dimineață cu parfum de vară, când soarele a strălucit cu generozitate pe cer, Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva a devenit locul unei întâlniri pline de bucurie și emoție.
Aici, începând cu ora 10:00, a avut loc astăzi „Trofeul Micului Cititor”, una dintre cele mai îndrăgite manifestări dedicate celor mai tineri prieteni ai bibliotecii noastre, organizată de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara–Deva cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara.
Sala a fost arhiplină, iar încă de la sosire copiii au fost întâmpinați de statui vivante întruchipând personaje îndrăgite din povești, care au creat atmosfera potrivită unei adevărate sărbători a copilăriei. Evenimentul a fost deschis de managerul bibliotecii noastre, domnul Ioan Sebastian Bara, care i-a întâmpinat cu drag pe toți copiii și i-a felicitat pe cei care au ales lectura ca modalitate de a-și petrece timpul liber. Sub genericul „Fideli-cioșii@biblio”, au fost recompensați copiii care, în ultimul an, au trecut cel mai des pragul bibliotecii și au făcut din lectură un frumos obicei.
Anul acesta, „Trofeul Micului Cititor” a fost câștigat de Albert Erik Omota, elev în clasa a V-a A la Colegiul Național „Decebal” Deva, care a primit o trotinetă electrică, cărți, diplomă și trofeu. Premiul al II-lea a fost obținut de Iulia Andreea Dan, elevă în clasa a V-a C la Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” Deva, recompensată cu o bicicletă, cărți și diplomă, iar Premiul al III-lea i-a revenit lui Teodor-Petru Groza, elev în clasa I Muzică la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva, care a primit un hoverboard, cărți și diplomă.
Au fost acordate, de asemenea, zece mențiuni, fiecare constând într-o trotinetă non-electrică, cărți și diplomă.
Ne-am bucurat să le mulțumim și profesorilor care i-au îndrumat pe acești copii în apropierea lor de carte, le-au recomandat lecturi potrivite și le-au deschis drumul spre lumea fascinantă a bibliotecii. De aceea, sub genericul „Profa@biblio”, am premiat și câțiva dintre acești dascăli inimoși, care, prin răbdare, dăruire și dragoste pentru educație, îi ajută pe elevi să descopere frumusețea lecturii.
Mulțumim și de această dată actorilor Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani, care, an de an, răspund invitației noastre și le oferă copiilor un spectacol special. Anul acesta, cei mici s-au bucurat de piesa „Aventurile lui Mickey Mouse în spațiul cosmic”, urmărită cu entuziasm și răsplătită cu aplauze îndelungi. La final, copiii au avut parte de dulciuri și alte surprize pregătite cu drag pentru ei.
Felicitări tuturor copiilor premiați și mulțumiri părinților, profesorilor și tuturor celor care îi încurajează să descopere, zi de zi, lumea minunată a cărților!









