Competiția „Destinația Anului 2026” readuce în prim-plan frumusețea autentică a României, iar secțiunea „Sate de poveste” evidențiază acele comunități rurale care păstrează nealterate tradițiile, liniștea și farmecul vieții simple. În acest an, printre finaliste se regăsesc nume sonore precum Viscri, Bârsana sau Rășinari, dar și satul hunedorean Banpotoc, comuna Hărău, care câștigă tot mai multă vizibilitate datorită unui loc cu adevărat special: I Giardini di Zoe.
Competiția „Destinaţia Anului”, susținută de inițiative dedicate dezvoltării antreprenoriatului local, își propune să promoveze turismul sustenabil și să pună în valoare patrimoniul cultural și natural al României. În acest context, nominalizarea Banpotocului nu este întâmplătoare, ci reflectă potențialul său de a deveni un punct de referință pe harta turistică a țării.
Primarul comunei Hărău, Lucian Albu Weber, a subliniat importanța acestui moment pentru comunitate. „Nominalizarea localității Banpotoc în cadrul competiției Destinația Anului reprezintă o recunoaștere a frumuseții și valorii pe care o avem aici. Este o oportunitate de a arăta întregii țări ce poate oferi această zonă minunată”, a menţionat edilul local.
Primarul Lucian Albu Weber a făcut un apel și la sprijinul publicului, de oriunde ar fi el, evidențiind rolul fiecărui vot în promovarea acestui obiectiv turistic. „Îi invit pe toți cei care apreciază autenticitatea și frumusețea naturii să ne susțină. Fiecare vot contează și ne poate aduce mai aproape de un loc meritat în topul destinațiilor turistice din România”, spune reprezentantul comunităţii locale.
Atracția principală care a propulsat Banpotocul în această competiție este, fără îndoială, I Giardini di Zoe, o grădină spectaculoasă creată de italianul Giovanni Salvatelli. Povestea acestui loc începe în 2003, când Salvatelli a descoperit zona și a fost cucerit de energia ei. Fără ajutor specializat, dar cu o viziune clară, el a început să construiască un spațiu care îmbină eleganța grădinilor italiene cu peisajul transilvănean.
Numele grădinii este inspirat de nepoata sa, Zoe, dar simbolizează, în același timp, ideea de armonie și echilibru. Vizitatorii descoperă aici alei atent trasate, vegetație luxuriantă și o colecție impresionantă de elemente decorative aduse din Italia: vase din travertin, coloane sculptate, fântâni din piatră vulcanică și obiecte din fontă recondiționate. Toate acestea creează o atmosferă aristocratică, rar întâlnită în peisajul românesc.
Deschisă publicului din 2018, grădina a devenit rapid una dintre cele mai apreciate destinații turistice din zonă, fiind considerată de mulți drept cea mai frumoasă grădină de acest tip din România. I Giardini di Zoe nu este doar un loc de vizitat, ci o experiență în sine, un spațiu unde natura și arta se întâlnesc într-un mod armonios.
Prin nominalizarea în cadrul competiției „Destinația Anului 2026”, Banpotoc și I Giardini di Zoe primesc șansa de a fi descoperite de un public și mai larg, consolidându-și statutul de adevărat „sat de poveste”.
„Dragi prieteni,
Localitatea Banpotoc, comuna Hărău, datorită faptului că pe teritoriul său se află frumoasele grădini „I Giardini di Zoe”, a fost nominalizată la competiția „Destinația Anului”.
Dacă și dumneavoastră apreciați această locație deosebită, vă rugăm să ne susțineți printr-un vot. Fiecare vot contează! Voteaza aici Destinatia Anului 2026 https://destinatiaanului.ro/competitia/voteaza Secțiunea-SATE DE POVESTE”, a declarat Lucian Albu Weber, primarul comunei Hărău.






