„Canalizarea nu e coș de gunoi!”: Apel la responsabilitate după aproape  3000 de intervenții în aria de operare a APA PROD, în anul 2025

Operatorul regional APA PROD SA Deva trage un semnal de alarmă și relansează campania de conștientizare „Canalizarea nu e coș de gunoi!”. Decizia vine în contextul unui număr îngrijorător de intervenții: doar în anul precedent, echipele de intervenție au fost solicitate la aproape 3000 de blocaje cauzate de utilizarea necorespunzătoare a rețelei de canalizare.

Datele centralizate pentru anul 2025 arată că rețeaua de preluare ape uzate a fost colmatată de deșeuri care nu au ce căuta în conducte:

  • Secția Deva: 1617 intervenții
  • Secția Hunedoara: 715 intervenții
  • Secția Brad: 83 intervenții
  • Secția Simeria: 58 intervenții
  • Secția Hațeg: 279 intervenții
  • Secția Călan: 153 intervenții
  • TOTAL APA PROD: 2922 de intervenții

Aceste cifre indică faptul că, în medie, echipele de intervenție acționează de cel puțin 8 ori pe zi la nivelul operatorului pentru a remedia situații care ar fi putut fi evitate printr-o utilizare corectă a canalizării.

Șervețelele umede și grăsimea

Cel mai mare pericol îl reprezintă șervețelele umede. Spre deosebire de hârtia igienică, acestea nu sunt biodegradabile. Ele se lipesc de pereții conductelor, se „pietrifică” și formează dopuri compacte. La fel de periculos este și uleiul uzat aruncat în chiuvetă, care se solidifică și colmatează rețelele.

 Costuri și riscuri sanitare

Utilizarea defectuoasă a canalizării nu afectează doar operatorul, ci se răsfrânge direct asupra confortului locatarilor prin:

  1. Refulări: Apa uzată se poate întoarce în subsolurile blocurilor sau în locuințe.
  2. Mirosuri pestilențiale: Blocajele duc la stagnarea apei și degajarea de gaze nocive.
  3. Defecțiuni tehnice: „Deșeuri precum cârpele, scutecele sau resturile din construcții se prind de pompe și acestea se defectează,”
  4. Costurile suplimentare de întreținere și epurare, care influențează prețurile la  serviciile oferite: prin intervențiile cu utilaje de înaltă presiune și blocaje în stația de epurare.

Reguli pentru o canalizare funcțională

Pentru a evita blocajele, APA PROD reamintește respectarea următoarelor reguli simple:

  • NU aruncați în vasul de toaletă șervețele umede, resturi textile, scutece sau produse de igienă intimă.
  • NU vărsați grăsimi alimentare sau ulei uzat în chiuvetă.
  • NU deversați în rețea resturi de materiale de construcții (ipsos, ciment, moloz).

Directorul general al S.C. Apa Prod S.A., ing. Dorin Gligor, explică mecanismul de funcționare: „Apa uzată ajunge în stația de epurare unde este supusă unor procese mecanice și biologice. Toate aceste etape sunt îngreunate de volumul mare de deșeuri care ajung în stațiile de epurare, dar care nu au ce căuta acolo. O canalizare curată înseamnă un oraș sănătos și costuri mai mici pentru toți,”

APA PROD efectuează cu periodicitate lucrări de întreținere a rețelei de canalizare, dar nerespectarea acestor reguli pune în pericol funcționarea sistemului de canalizare și pune presiune pe tarifele la serviciile prestate de companie.

Partajează această știre

Lasă un răspuns