Includerea Bisericii Reformate din Sântămăria Orlea în programul european „7 Most Endangered” 2026

Ministerul Culturii a anunțat că Europa Nostra a inclus Biserica Reformată din Sântămăria Orlea (județul Hunedoara) în lista „7 Most Endangered” – cele mai periclitate șapte situri de patrimoniu din Europa pentru anul 2026.

Programul este derulat cu sprijinul Institutul Băncii Europene de Investiții și susținut prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene.

Ce înseamnă includerea pe listă

Inițiativa „7 Most Endangered”, lansată în 2013, este una dintre cele mai importante platforme europene dedicate salvării patrimoniului aflat în pericol. De-a lungul anilor, programul a contribuit la mobilizarea de expertiză internațională și la atragerea de finanțări pentru zeci de monumente din peste 30 de țări.

Fiecare sit selectat în 2026 este eligibil pentru un grant de 10.000 de euro, oferit de EIB Institute, destinat măsurilor urgente de conservare și planificare.

Lista din acest an include șapte situri din România, Grecia, Ungaria, Luxemburg, Malta, Portugalia și Serbia, alese în funcție de valoarea lor culturală, importanța europeană și gravitatea riscurilor identificate.

Un monument unic în Transilvania

Biserica Reformată din Sântămăria Orlea este una dintre cele mai vechi biserici de piatră din Transilvania, construită la sfârșitul secolului al XIII-lea de familia Cândea (Kendeffy). Monumentul marchează tranziția de la stilul romanic la cel gotic și păstrează elemente arhitecturale valoroase, precum portalul romanic sudic și o fereastră gotică la nivel superior.

Un element de valoare excepțională îl reprezintă picturile murale stratificate, datate 1311, 1400 și 1450. Frescele, de inspirație bizantină și extrem de rare în Europa Centrală și de Est, nu au beneficiat până în prezent de o restaurare completă.

Biserica a fost folosită neîntrerupt în scop liturgic timp de peste șapte secole și aparține comunității reformate din anul 1555.

Probleme grave de conservare

Potrivit evaluării experților europeni, monumentul se confruntă cu degradări structurale importante:

  • infiltrații de apă și umiditate ascensională;
  • fisuri în zidărie;
  • desprinderi ale tencuielii;
  • intervenții anterioare realizate cu materiale neadecvate;
  • lipsa unor lucrări sistematice de conservare.

În lipsa unor intervenții coordonate și fundamentate științific, există riscul pierderii ireversibile a componentelor artistice și arhitecturale.

Urmează evaluări și un plan de intervenție

În perioada următoare, experți desemnați de Europa Nostra, inclusiv specialiști ai Băncii Europene de Investiții, vor realiza vizite la fața locului și vor elabora un raport cu recomandări concrete.

Pe baza acestuia, va fi dezvoltat un proiect adaptat nevoilor monumentului, care ar urma să fie implementat în următorii doi ani, cu sprijinul grantului acordat și în colaborare cu actorii locali.

Ministerul Culturii consideră includerea pe listă un semnal de alarmă privind starea monumentului, dar și o oportunitate de mobilizare europeană pentru identificarea soluțiilor tehnice și financiare necesare. Instituția și-a exprimat disponibilitatea de a colabora cu Parohia Reformată Hațeg, autoritățile locale și partenerii europeni pentru conservarea și restaurarea acestui monument de valoare excepțională pentru România și pentru patrimoniul european.

Cătălina Neag

Partajează această știre

Lasă un răspuns