𝐒𝐩𝐫𝐢𝐣𝐢𝐧 𝐝𝐞 𝐩𝐚̂𝐧𝐚̆ 𝐥𝐚 𝟓𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞𝐥𝐞 𝐜𝐮 𝐝𝐢𝐳𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚̆𝐭̧𝐢 𝐬̧𝐢 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞𝐥𝐞 𝐚𝐟𝐥𝐚𝐭𝐞 𝐢̂𝐧 𝐬𝐢𝐭𝐮𝐚𝐭̧𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐝𝐢𝐟𝐢𝐜𝐮𝐥𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐩𝐥𝐚𝐭𝐚 𝐢𝐦𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐢𝐧𝐭̧𝐚̆, 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐚̂𝐧𝐝 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐮𝐥 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐚
Consiliul Local al municipiului Hunedoara a aprobat astăzi, în unanimitate, două proiecte de hotărâri iniţiate de primarul Dan Bobouţanu cu scopul de a diminua impactul majorărilor de taxe şi impozite aplicate la nivel naţional, din acest an, de Guvernul României.
Astfel, de anul viitor, cota de impozitare a clădirilor rezidenţiale şi clădirilor-anexă deţinute de persoane fizice va fi redusă la minimul posibil legal: 0,08% din valoarea de impozitare. Conform reglementărilor legale aflate acum în vigoare, această cotă redusă nu poate fi aplicată începând de anul acesta, ci doar de la 1 ianuarie 2027.
Cel de-al doilea proiect de hotărâre vizează acordarea unui sprijin de până la 500 de lei pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat aflate în situaţii de vulnerabilitate şi persoanelor aflate în situaţii de dificultate, pentru plata impozitului aferent locuinţei de domiciliu pe anul 2026.
„Cota de impozitare de 0,1% s-a stabilit prin Codul Fiscal în 2003 şi a fost aplicată începând din anul următor, în toată ţara. Ulterior, în 2016, Codul Fiscal s-a modificat iar cota a putut fi stabilită între 0,08% şi 0,2% din valoarea impozabilă. La acea vreme Consiliul Local a decis să nu o crească, aşa cum s-a întâmplat în multe alte unităţi administrativ-teritoriale, ci să rămână la vechiul procent de 0,1%. Dat fiind impactul social pe care îl au majorările de taxe şi impozite decise de Guvern la finele anului trecut, pentru anul acesta, a trebuit să luăm această măsură, propunere pe care am anunţat-o public încă de la şedinţa de Consiliu Local din 31 ianuarie.
În ce priveşte sprijinul pentru persoanele cu handicap şi persoanele aflate în situaţii de dificultate, acesta se acordă doar pentru plata impozitului aferent locuinței de domiciliu, nu constituie venit impozabil și nu reprezintă facilitate fiscală, scutire, reducere sau amânare de la plata obligațiilor fiscale locale, în sensul Codului Fiscal, ci reprezintă o măsură de asistență socială finanțată din bugetul local. Ajutorul este de până la 500 de lei, dar nu mai mult decât valoarea impozitului pe locuinţa de domiciliu. Beneficiarii nu vor primi banii “în mână”. Banii se vor vira direct în contul impozitului datorat pentru locuinţa de domiciliu. Persoanele care îndeplinesc condiţiile pentru a beneficia de acest sprijin dar şi-au plătit deja impozitul, vor putea solicita restituirea sumei achitate, bineînţeles, în limita celor 500 de lei stabiliţi ca limită maximă a ajutorului”, explică primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.






