În vreme ce un sfert dintre tinerii europeni lucrează în timpul facultății, la noi procentul este de zece ori mai mic. Potrivit datelor Eurostat, doar 2,4% dintre tinerii români muncesc și studiază în același timp. Este cel mai mic procent din Uniunea Europeană, unde media este de 25,4%.
Datele mai arată că în Țările de Jos se înregistrează cel mai mare procent de tineri care muncesc și învață simultan: 74,3%. În top urmează Danemarca și Germania.
La polul opus sunt România, Grecia și Croația, unde au fost raportate cele mai mici ponderi dintre țările UE. Studiul Eurostat mai arată că, la nivelul Uniunii Europene, cei mai mulți tineri care nu muncesc în perioada studiilor au între 15 și 19 ani, iar procentul celor care muncesc și studiază în același timp crește odată cu vârsta.
Pe de altă parte, România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană și la procentul tinerilor absolvenți de facultate. Doar 23% dintre tinerii noștri au studii superioare, în timp ce media Uniunii Europene este de 44%.
La noi, mulți cred că facultatea nu le aduce garanția unui loc de muncă bine plătit, iar angajatorii spun că nu sunt pregătiți pentru piața muncii. https://tvrinfo.ro/






