Proclamarea locală a canonizării Sfântului Arsenie Boca

La Mănăstirea Prislop, unde frumusețea peisajului se împletește armonios cu harul divin, va avea loc, în data de 28 noiembrie 2025, Proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop. Momentul mult așteptat va fi sărbătorit de către toți credincioșii care l-au iubit și l-au cinstit pe cel cunoscut drept „Sfântul Ardealului”.

 Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop

Cunoscut pentru viața sa curată și pentru harul său divin, Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, a fost un om al lui Dumnezeu, trăitor al adevărului și mărturisitor neînfricat al credinței. Viața sa, marcată de suferință, prigonire și jertfă, a fost în același timp o pildă de curaj, smerenie și iubire creștină. Predicile sale, pline de har duhovnicesc și chipul său blând, au rămas adânc întipărite în conștiința celor care l-au cunoscut sau i-au ascultat cuvântul.

Supranumit de credincioși ,,Sfântul Ardealului”, marele duhovnic al neamului românesc a slujit la mănăstirea Prislop, după ce fusese mutat de la Mănăstirea Brâncoveanu din Munţii Făgăraş. Dar evlavia poporului față de părintele Arsenie Boca s-a răspândit peste tot, Mănăstirea Prislop devenind astfel loc de rugăciune și pelerinaj neîntrerupt pentru credincioșii din întreaga țară.

La locul de odihnă al Părintelui Arsenie

Străjuit de brazi falnici, care-și înalță coroanele spre cer cu o măreție tăcută, la locul de odihnă al Părintelui Arsenie liniștea se împletește cu rugăciunea. Iar aerul pur din acest loc binecuvântat învăluie sufletul celui care pășește aici, oferindu-i parcă o clipă de comuniune cu divinul.

Credincioși din toate colțurile țării vin aici cu inimile pline de nădejde își spun în taină durerile, fiind încredințați că rugăciunile lor sunt ascultate și că vor primi alinare. Și, mulți dintre aceștia mărturisesc că, în tăcerea adâncă a locului, simt o putere tainică ce coboară peste ei, o lumină lăuntrică ce le alungă îndoiala și frica, dăruindu-le curajul de a merge mai departe.

  • În tăcerea acestui ,,colț de rai” binecuvântat răsună parcă ecoul cuvintelor părintelui Arsenie Boca, care îndemna mereu la credință curată, la iubire nestrămutată, la răbdare și la nădejde în puterea divină.
  • Harul Părintelui Arsenie Boca continuă să lumineze inimile credincioșilor chiar și după trecerea sa la Domnul. Mormântul său a devenit, de-a lungul anilor un izvor de binecuvântare duhovnicească, unde fiecare pelerin care poposește aici găsește alinare.

 În această zi de mare sărbătoare

Mănăstirea Prislop va deveni, ca de atâtea ori, locul de întâlnire al credincioșilor veniți din toate colțurile țării. Aici, unde tăcerea se strecoară ușor printre zidurile vechi ale mănăstirii contopindu-se cu rugăciunea, pelerini din întreaga țară vin să aducă mulțumire celui care le-a fost model de cinste și credință în vremuri tulburi.

Evenimentul de la Prislop se va desfășura în prezența unui sobor de ierarhi, preoți și monahi, alături de mii de credincioși. Slujbele vor fi înălțate cu solemnitate, iar bucuria duhovnicească se va împleti cu emoția recunoștinței pentru cel care a luminat inimile atâtor oameni.

***

  • Proclamarea locală a canonizării Părintelui Arsenie Boca reprezintă nu doar o recunoaștere oficială a sfințeniei vieții sale, ci și o împlinire a unei dorințe adânci a poporului credincios, încununarea unei evlavii populare care a crescut necontenit de-a lungul anilor. Prin această rânduială sfântă, Biserica vine să confirme oficial ceea ce poporul a simțit de mult: sfințenia vieții Părintelui Arsenie.
  • Credincioșii prezenți la marele eveniment duhovnicesc vor trăi bucuria unei zile de neuitat, în care în care Părintele Arsenie Boca, purtător al harului dumnezeiesc și luminător al sufletelor, este cinstit și primit în rândul sfinților Bisericii noastre, spre mângâierea și bucuria credincioșilor.

Cornelia Holinschi

Partajează această știre

Lasă un răspuns