Universitatea Politehnica Timișoara a sărbătorit recent 105 ani de la înființare, printr-un eveniment de amploare dedicat excelenței, inovației și culturii – valori fundamentale care definesc tradiția și prestigiul instituției.
Gala aniversară „Politehnica 105 – Excelență, Inovație și Cultură Împreună” a reunit reprezentanți ai mediului academic, parteneri educaționali și colaboratori din întreaga regiune. În cadrul festivității, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara a primit o distincție specială, ca semn de recunoaștere pentru parteneriatul activ și contribuția semnificativă la dezvoltarea educației și formării tinerei generații.
Premiul acordat reprezintă o apreciere a implicării constante a instituției în proiecte educaționale comune, menite să promoveze performanța, creativitatea și orientarea profesională a elevilor.
„Mulțumim Universității Politehnica Timișoara pentru recunoaștere și felicităm întreaga comunitate academică pentru cei 105 ani de tradiție, performanță și inspirație”, a transmis conducerea Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.









