Inovație medicală din Hunedoara: cercetările despre recidiva cancerului, prezentate pe scena internațională

Dr. Melinda Mitranovici, șefa Secției de Obstretică-Ginecologie a Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara, a reprezentat România la Congresul Mondial de Cercetare si Terapie in Cancer desfășurat recent la Viena. Evenimentul a reunit specialiști de top din întreaga lume, inclusiv cadre universitare de la Yale și Harvard, două dintre cele mai prestigioase instituții medicale internaționale.

Medicul hunedorean a susținut o prelegere despre rezistența celulelor stem canceroase la tratamentele clasice, o temă considerată una dintre cele mai dificile provocări din oncologie. Cercetările prezentate se concentrează asupra fenomenului denumit STEMNES – activitatea celor aproximativ 2% dintre celulele stem din interiorul tumorilor, responsabile de recăderi și metastaze. „Încercăm să țintim acest 2% cu terapii inovative, pentru a reduce dramatic riscul de reapariție a cancerului”, a explicat dr. Mitranovici.

Prezentarea sa a atras atenția comunității academice internaționale, fiind apreciată pentru caracterul inovator și aplicabilitatea practică a cercetărilor derulate în România. „Am primit deja invitația de a participa, în format fizic, la următorul congres internațional, pentru a prezenta rezultatele noastre. Este o provocare cu atât mai mare, cu cât eu sunt ginecolog, nu oncolog, iar în sală se aflau cercetători de top din domeniu”, a subliniat medicul hunedorean.

Dr. Mitranovici a fost alături de profesori de la universități de renume mondial, precum Harvard, Vanderbilt și Johns Hopkins. Intervenția sa a generat numeroase întrebări și a contribuit la formularea unui nou plan de cercetare internațional, bazat pe ipoteza lansată de aceasta.

„Este o onoare să pot aduce în atenția lumii medicale internaționale rezultatele muncii noastre din România și să contribui la identificarea unor soluții inovative pentru una dintre cele mai mari provocări din tratamentul cancerului”, a concluzionat dr. Melinda Mitranovici.

Partajează această știre

Lasă un răspuns