“Scuzele nu schimbă realitatea” – Polițiștii hunedoreni intervin ferm pentru prevenirea și combaterea violenței domestice

În această săptămână, polițiștii hunedoreni au intervenit în mai multe cazuri de violență în familie, demonstrând o reacție fermă atât în privința luării măsurilor legale, cât și prin implicarea în activități de prevenire a violenței în familie.

Agresiuni urmate de intervenții imediate și măsuri legale ferme

Băcia, 23 iulie 2025 – La ora 21:54, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Simeria au fost sesizați cu privire la o agresiune în familie. Un bărbat de 42 de ani, pe fondul consumului de alcool și a unui conflict cu tatăl său, în vârstă de 77 de ani, s-a deplasat la domiciliul acestuia și l-a agresat fizic. În acest caz, polițiștii au demarat cercetări pentru violență în familie, iar în urma administrării probatoriului, în cursul zilei de ieri, bărbatul de 42 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Gorj, urmând a fi prezentat magistraților, în vederea luării măsurilor legale.

Petrila, 24 iulie 2025, ora 17:10 – O femeie a sesizat Poliția Orașului Petrila cu privire la faptul că ar fi fost lovită de fiul ei, de 34 de ani, din Petrila, aflat sub influența alcoolului, ca urmare a unui conflict verbal. Formularul de risc a confirmat existența unui pericol iminent, iar polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.

Lupeni, 24 iulie 2025, ora 10:23 – Polițiștii au intervenit după ce o femeie a sesizat că un minor, în vârstă de 16 ani, din Lupeni, ar fi spart geamurile locuinței, un televizor și și-a agresat sora, în vârstă de 13 ani. Și în acest caz, polițiștii au constatat existența unui risc crescut de violență și s-a emis un ordin de protecție provizoriu. Polițiștii au întocmit, în acest caz, dosar penal pentru violență în familie și distrugere.

Intervenție, anchetă și protecție – trei direcții de acțiune

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara acționează prompt și integrat în toate în cazurile de violență domestică, intervenind atât pentru aplanarea conflictelor, emiterea ordinelor de protecție provizorii, întocmirea dosarelor penale și dispunerea de măsuri preventive, dar și prin acțiuni de informare în cadrul campaniei de prevenire „ Scuzele nu schimbă realitatea ”, menită să atragă atenția asupra normalizării abuzului în multe familii și comunități. Toleranța față de orice formă de agresiune este zero. Siguranța fiecărui cetățean este o prioritate.

Mesaj pentru victime:
• Nu rămâneți în tăcere!
• Apelați 112 în orice situație de pericol!
• Cereți sprijin – poliția vă poate oferi protecție imediată.
• Violența nu se „rezolvă” cu scuze. Se repetă. Spune STOP!

Partajează această știre

Lasă un răspuns