Consiliul Județean Hunedoara, prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, alături de asociația altfeldelocuri.ro, vă invită la un nou eveniment din cadrul proiectului „Întâlnirile Altfel”, un proiect menit să inspire, să creeze legături autentice în comunitate și să transforme spațiile simbolice ale Văii Jiului în locuri vii de dialog și cunoaștere.
Invitatul special al acestei ediţii este Adrian Ahrițculesei. Evenimentul va avea loc vineri, 18 iulie, ora 17:00, la Exploatarea Culturală Petrila, Sala Pompadou. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile
Adrian Ahrițculesei, alpinist de anduranță și primul român care a finalizat circuitul Volcanic Seven Summit, cucerind cei șapte vulcani ai planetei, este invitatul special al acestei ediții. Una dintre cele mai remarcabile figuri ale alpinismului românesc contemporan, Adrian vine la Petrila pentru a împărtăși poveștile care l-au purtat în cele mai izolate colțuri ale lumii.
Evenimentul va avea loc vineri, 18 iulie, de la ora 17:00, în Sala Pompadou din incinta fostei mine de cărbune din Petrila – un spațiu reconvertit în centru cultural alternativ. O ocazie unică de a descoperi ce înseamnă depășirea limitelor umane, cum se construiește performanța prin efort constant și cum poate curajul să devină un stil de viață.
Adrian Ahrițculesei va vorbi despre expedițiile sale extreme, care l-au purtat la poli sau în junglele africane, despre motivație, teamă și succes, dar și despre legătura profundă cu locurile natale și cu oamenii care l-au format. Va fi un eveniment cu adevărat altfel – o întâlnire cu omul care a văzut lumea de pe cele mai înalte vârfuri și s-a întors să ne povestească și nouă aventurile sale.
Adrian Ahrițculesei vă așteaptă la Exploatarea Culturală Petrila!
Despre Adrian Ahrițculesei:
Originar din Petroșani, Adrian Ahrițculesei este sportiv de anduranță și alpinist. Este primul român care a finalizat circuitul „Seven Volcanic Summits” – cucerind cel mai înalt vulcan de pe fiecare continent. De asemenea, a urcat pe vârful Everest din munții Himalaya, cel mai înalt vârf muntos al lumii, și vine la Petrila direct din Alaska, unde a încercat să urce pe vârful Denali, cel mai înalt masiv de pe continentul nord-american, însă înrăutățirea bruscă a vremii l-a făcut să nu poată atinge acest obiectiv, deși a ajuns până în cea de-a treia tabără de aclimatizare. Denali face parte din circuitul Seven Summits, ce reunește cele mai înalte șapte vârfuri montane de pe tot atâtea continente, iar Adrian a reușit să escaladeze până acum cinci dintre ele.
Despre Exploatarea Culturală Petrila:
Fosta mină a devenit un proiect unic în România, născut din inițiativa artistului Ion Barbu, care a salvat de la demolare o parte din fosta exploatare de cărbune și a transformat-o într-un spațiu viu, dedicat artei, memoriei și reinventării comunității. Aici au avut loc expoziții, concerte de muzică clasică, blues sau operă și chiar un festival de teatru.
Din 2022, terenul și clădirile aparțin Consiliului Județean Hunedoara, care investește permanent în reconversia spațiului post-industrial și transformarea lui într-un centru cultural unic, dar și în organizarea de evenimente care să formeze o comunitate în jurul acestui proiect.






