Finalale Campionatului naţional de gimnastică artistică pentru junioare sunt programate la acest final de săptămână în Sala Polivalentă “Simona Amânar” din Constanța.
Vor intra în concurs cele mai bune junioare de la categoriile 1 şi 2 din România, junioare care se află în vizorul Federației Române de Gimnastică pentru a fi selectate în viitoarele loturi reprezentative ale României.
Printre cele care vor evolua la Constanța sunt gimnaste consacrate, cu rezultate internaționale la nivel de junioare, adică:Neli Evelina Papană (legitimată la CS Farul Constanța), Alexia Blanaru (SC Bacău), Aniela Tudor (Dinamo), Daria Ştefania Tanasa, Ioana Adelina Bădic ambele CSS Onesti), Cătălina Ciocade, Ariana Cotu, Alexandra Dragan Curca (toate LPS Cetate Deva), Bianca Holban (CSS Focsani), Maria Cerguta; (SC Bacău) Sara-Ioana Cristea (Onesti), Andreea Popirlan ((Focsani), Miriam Giusca (Birlad) Antonia Cârciog și Anastasia Stancu (ambele CS Dinamo) şi multe alte gimnaste talentate, cu șanse la un loc pe podiumul de premiere al acestor întreceri.
Întrecerile vor fi supervizate de către conducerea actuală a FR Gimnastică, printre cei care se află la Constanţa sunt Gina Gogean Groza, Alina Drăgan, ambele având calitatea de vice preşedinte ales în forul federal, doamna Maria Fumea, vicepreşedinte în exercițiu și arbitrele internaționale Ana Grigoraș, Angela Cacovean și Liliana Cosma.
Duminică întrecerile de la Constanța vor continua cu Gym For All, finala națională și apoi cu Gimnastica Acrobatică, întrecerile Campionatului Național, iar de luni pe suprafața de concurs vor intra juniorii care vor evolua la toate cele șase aparate.






