Primăria Comunei Bistra, la inițiativa primarului Traian Gligor, a decis să nu majoreze impozitele și taxele locale pentru anul 2025.
În cadrul unei ședințe ordinare, consilierii locali au aprobat proiectul privind impozitele și taxele pentru anul viitor, conform HCL nr. 10/2024. Astfel, taxele și impozitele pentru persoanele fizice și juridice din comună vor rămâne neschimbate, cu excepția unei indexări de 10,4% – valoarea indicelui de inflație din 2024, conform Institutului Național de Statistică, așa cum prevede Codul Fiscal.
Primarul Traian Gligor a subliniat importanța acestei măsuri: „Nu am majorat nici în acest an taxele și impozitele locale, dar, conform legii, a trebuit să le indexăm cu rata inflației. În această perioadă dificilă, când prețurile au crescut semnificativ, atât pentru utilități, combustibili, cât și pentru alte bunuri de consum, oamenii și firmele din comuna noastră au nevoie de sprijin și înțelegere. În mine și în administrația publică locală vor avea întotdeauna un partener care să îi sprijine atunci când au nevoie. Respect legea și o aplic pentru binele oamenilor și al comunității noastre.”
Pentru a încuraja contribuabilii, primăria va acorda o bonificație de 10% celor care vor achita integral impozitele și taxele locale până la data de 31 martie 2025.
De asemenea, contribuabilii pot să își plătească impozitele și taxele pentru anul 2025, din 8 ianuarie. Plata se poate face la Biroul de Taxe și Impozite din cadrul Primăriei Comunei Bistra, de luni până vineri, între orele 8:00 și 16:00, atât în numerar, cât și prin alte metode disponibile.
Astfel, Primăria Comunei Bistra continuă să sprijine locuitorii și firmele în aceste vremuri economice dificile, oferindu-le un parteneriat de încredere în administrarea obligațiilor fiscale.