Primăria municipiului Hunedoara a reuşit să obţină 6 autoturisme electrice prin ediţia din acest an a Programului „Rabla Plus” – secţiunea dedicată instituţiilor publice şi unităţilor administrativ-teritoriale. În această secţiune a programului nu a fost nevoie de predarea unor maşini vechi pentru a obţine un eco-tichet ci, pur şi simplu, s-au acordat eco-tichete primăriilor, cu principala condiţie de a se achiziţiona autoturisme ecologice.
În cazul instituţiilor publice s-a aplicat şi principiul „primul venit – primul servit”. S-a procedat apoi la parcurgerea procedurii legale de achiziţie publică. S-au achiziţionat astfel 6 autoturisme Dacia Spring, care vor deservi Primăria şi instituţiile din subordine.
„La Primărie aveam până acum doar două maşini, ambele de producţie autohtonă, una din 2014, cealaltă din 2019. Nu am dorit niciodată să cheltuim bani pe autoturisme, dar, dacă tot s-a ivit posibilitatea de la obţine gratuit prin programul derulat de Administraţia Fondului de Mediu, ne-am spus că nu ar strica deloc. Ca să se înţeleagă foarte clar, Primăria Hunedoara nu a plătit niciun leu pentru achiziţionarea acestor maşini, ci doar a întocmit o serie de documente. Trei dintre aceste maşini vor fi folosite de Poliţia Locală, una este în uzul Direcţiei de Asistenţă Socială, o alta va fi folosită de administraţia Castelului Corvinilor iar cea de-a şasea va fi folosită de Direcţia Proiecte cu Finanţare Europeană din cadrul Primăriei”, explică primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.