Roadele toamnei – la Vaţa de Jos

Administraţia locală din comuna Vaţa de Jos a pregătit pentru sâmbătă, 6 octombrie, un eveniment la care sunt invitaţi toţi cei care doresc să se bucure de roadele toamnei aduse în prim-plan de producătorii locali. Acţiunea face parte dintr-o serie de manifestări pe care Primăria Vaţa de Jos le organizează periodic pentru a promova zona şi oamenii locului, rezultatele obţinute până acum fiind foarte bune.

Aşa că, Primăria comunei Vața de Jos, în parteneriat cu Grupul de Acțiune Lo­cală Țara Zarandului și Con­siliul Jude­țean Hunedoara, va organiza eveni­mentul „Roa­dele Toamnei” pe 6 oc­­tombrie 2024. Târgul se deschide la ora 12,00, în programul anunţat fiind inclus şi un moment de „Live Cooking Show” în care vor fi prezentate rețete tra­diționale din Țara Zarandului, alături de invitații speciali Cosmin Marta și Florica Tomoiagă.

„Ne-am propus să promovăm producătorii locali, oameni care ştiu reţetele tradiţionale şi care le respectă. Vrem să-i încurajăm pentru că au nevoie de sprijinul autorităţii locale. Acţiunea de sâmbătă are acest rol, de a arăta oamenilor că sunt alături de ei, iar celor care ne vizitează, că în Vaţa de Jos pot găsi, întotdeauna, ceva bun şi fără E-uri, dacă e să ne referim la produsele alimentare. Vă aşteptăm pe toţi la acest eveniment al comunităţii locale”, a spus primarul comunei Vaţa de Jos, Liviu Ioan Linţă.

Momentele de gătit vor mai fi însoţite de prezentarea unor produse agricole şi vânătoreşti locale, o expoziţie, ateliere de pictură, olărit şi împletit coşuri din nuiele.

Festivalul se va încheia cu un spectacol folcloric.

Partajează această știre

Lasă un răspuns