Viol înscenat, dejucat de polițiști

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Orăștie au reușit administrarea unui probatoriu din care rezultă că o femeie de  25 de ani a încercat să ascundă soțului o relație extraconjugală prin înscenarea unui viol.

Femeia a susținut în fața polițiștilor că ar fi fost sechestrată de un bărbat necunoscut, aflat într-un autoturism cu geamuri fumurii, într-o zonă din apropierea comunei Turdaș. Aceasta a precizat că bărbatul aflat la volanul mașinii ar fi tras-o de păr și ar fi lovit-o, acoperindu-i gura și nasul cu o batistă îmbibată cu o substanță din cauza căreia a adormit, ulterior fiind abuzată sexual și deposedată de banii pe care-i avea asupra sa.

Polițiștii au desfășurat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertare în mod ilegal, viol și furt calificat, iar în urma investigațiilor au stabilit că femeia de  36 de ani nu a fost victima niciunei infracțiuni, sesizând Poliția cu scopul de a ascunde relația extraconjugală pe care o avea.

Partajează această știre

Lasă un răspuns