.

Vaţa de Jos: Educaţia copiilor, o prioritate

Vacanţa se apropie de final, iar copiii îşi îndreaptă gândurile spre prima zi de şcoală. Începe un nou an, cu eforturi şi bucurii pentru majoritatea celor care urmează cursurile şcolii.

Pentru administraţia locală din comuna Vaţa de Jos, vara a fost un bun prilej pentru derularea proiectelor ce vizează infrastructura educaţională, dar şi pregătirea şi angrenarea tinerilor în tot felul de activităţi de vacanţă, utile pentru elevi.

Primăria comunei Vaţa de Jos are în desfăşurare două proiecte ce vizează modernizarea Şcolii Gimnaziale din localitate, valoarea investiţiilor ridicându-se la peste 3 milioane de lei. „Unul dintre aceste proiecte are ca scop eficientizarea energetică a şcolii, pentru că ne propunem să asigurăm copiilor cele mai bune condiţii pentru desfăşurarea cursurilor. Un al doilea proiect se referă la dotarea şcolii cu materiale didactice. Mă refer aici atât la cele necesare predării la clasă, dar şi la dotarea şcolii cu mobilier sau cu echipamente IT. Toate acestea sunt necesare pentru ca elevii şcolii să poată învăţa cât mai bine”, a apreciat primarul comunei Vaţa de Jos, Liviu Linţă.

În plus, la şcoala din Vaţa de Jos se va derula şi Programul «Masă sănătoasă».

Dincolo de aceste aspecte, să notăm că prin Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar, elevii au fost invitaţi, pe timpul verii, să ia parte la diverse activităţi extraşcolare, cum ar atelierele de pictură, artă tradiţională, sport, demonstrații din domeniul electronicii. În plus, Grupul «Petale de umor» a fost premiat la cea de-a patruzecea ediție a Festivalul Internațional de Satiră și Umor „Mărul de Aur” de la Bistrița.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate