Infracţiuni rutiere pe drumurile din judeţ

•   La data 12 august 2024, în jurul orei 00:20, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată cu privire la un accident rutier soldat cu pagube materiale. La fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 38 de ani, din municipiul Deva, care ar fi pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea pe o stradă din Deva  și a lovit gardul unui imobilul și o țeavă de gaz. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0,74 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Deva, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 • La data 11 august 2024, în jurul orei 01:30, polițiștii au observat un autoturism care se deplasa sinuos pe strada Axente Sever, din Deva, motiv pentru care au solicitat oprirea acestuia, folosind semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție. Cel aflat la volan, un bărbat de 48 de ani, din Simeria, a fost supus testării cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0,68 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

• La data de 11 august a.c., în jurul orei 19:20, Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată despre faptul că, pe DN 66 A, în zona Mina Sud, a avut loc un accident rutier. Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit faptul că un tânăr de 23 de ani, din Lupeni, a condus un autoturism pe strada Frumoasă și a pătruns fără a acorda  prioritate de trecere în DN 66A, acroșând autoturismul condus de un tânăr de 29 de ani, din Petrila. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unui pasager din autoturismul condus de tânărul de 23 de ani.  Polițiștii continuă cercetările în cazurile prezentate.

Partajează această știre

Lasă un răspuns