Personalul medical al Direcției de Asistență Socială Deva va asigura asistența medicală în centrele de examen din municipiul Deva în care se vor desfășura cele trei probe ale examenului de absolvire a învățământului postliceal, care debutează luni, 1 iulie 2024.
Astfel, la solicitarea Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, două asistente medicale din rețeaua medicală școlară a municipiului Deva se vor afla, timp de 5 zile, în centrele de examen organizate la Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” și Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva, după următorul program:
– 1 iulie 2024, între orele 15:00 – 19:00
– 2 iulie 2024, între orele 13:00 – 18:00
– 4 iulie 2024, între orele 9:00 – 12:00
– 9 iulie 2024, între orele 13:00 – 19:00
– 10 iulie 2024, între orele 13:00 – 18:00
În cele două unități de învățământ din municipiul Deva vor susține examenul pentru certificarea calificării profesionale 129 de elevi.
Direcția de Asistență Socială Deva