.

,,Vă invităm la Cetatea Deva” – proiect cultural

„Vă invităm la Cetatea Deva” este un proiect realizat de Asociația Culturală Transilvania Medievală cu sprijinul Primăriei Municipiului Deva.

Proiectul cuprinde 4 evenimente care se desfășoară în perioada mai – septembrie 2024, în Cetatea Deva.

Al doilea eveniment din cadrul proiectului va avea loc în data de 23 iunie 2024  între orele 10:00-16:00.

Scopul proiectului este de a contribui la dezvoltarea sustenabilă a municipiului Deva prin valorificarea inteligentă a resurselor sale culturale materiale și imateriale. În același timp proiectul vine în întâmpinarea publicului local și a turiștilor care vor avea ocazia să afle parcursul istoric al Cetații Deva de-a lungului timpului.

Devenii sunt invitați alături de turiști să ia parte la un eveniment complex, unde pot afla informații despre Cetatea Deva, istoria locului, să participe la microrecitaluri de muzică renascentistă cu grupul Huniadi Cantores, la prezentări de instrumente istorice, să afle elemente documentate despre perioada pe care o reprezintă, despre lucrările muzicale specifice din Europa, contextul istoric al momentului în care a fost documentată existența Cetății Deva și să practice jocuri medievale.

Organizatorii vă așteaptă alături de ei, să vă bucurați împreună, de câteva ore magice în Cetatea Devei.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Deva

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate