.

A circulat băut la volan, fără permis şi a intrat cu maşina în zidul unui bloc din Deva

La data de 16 mai 2024, în jurul orei 23:30, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată cu privire la faptul că, pe strada Mihai Eminescu, din Deva, s-a produs un eveniment rutier.  

Polițiștii au stabilit că un bărbat de 37 de ani, din Deva, ar fi condus autoturismul implicat în evenimentul rutier pe strada Mihai Eminescu, pe sensul de mers Bejan – Nicolae Bălcescu, iar la intersecția cu strada Victor Babeș, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a lovit zidul unui bloc de locuințe. Din verificările efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul de 37 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie, iar în urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 0,73 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, deoarece bărbatul de 37 de ani a declarat faptul că nu el a condus autoturismul la momentul producerii accidentului, ci proprietarul acestuia, un bărbat de 30 de ani, din Deva, (posesor al permisului de conducere), a fost testat și cel din urmă cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 1,08 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Totodată, polițiștii au prelevat probe biologice din interiorul autoturismului, pentru a stabili cu certitudine cine a condus mașina.  În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 37 de ani, care a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Deva, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Totodată, în urma verificării în bazele de date a autoturismului implicat în evenimentul rutier, polițiștii au constatat că acesta are certificatul de înmatriculare suspendat (ca urmare a expirării valabilității ITP) și nu are poliță RCA valabilă (motiv pentru care au fost reținute plăcuțele de înmatriculare și au fost aplicate sancțiuni contravenționale).

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis de conducere și conducere sub influența alcoolului.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate