.

Bucureşci: Fonduri asigurate pentru modernizarea drumul comunal Bucureşci – Şesuri

Primarul comunei Bucureşci, Mircea Ghilean, a semnat, zilele trecute, la Bucureşti, unul dintre cele mai importante contracte de finanţare pentru comunitatea locală. Este vorba despre un proiect de investiţii în valoare de 8,42 milioane lei prin care se asigură fondurile necesare pentru modenizarea drumului comunal DC 18, între satele Bucureşci şi Şesuri.

„Este un proiect care prevede modernizarea drumului comunal DC 18 şi este finanţat prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”. Drumul va fi modernizat pe întreaga lungime de 7 km, între Bucureşci şi satul Şesuri. Se va aplica asfalt, se vor construi ziduri de sprijin, podeţe, tot ceea este nevoie pentru ca traficul autovehiculelor să se deruleze în cele mai bune condiţii”, a spus edilul local.

În opinia primarului Mircea Ghilean, drumul comunal are nevoie de lucrări de modernizare în condiţiile în care acesta a fost construit în perioada anilor 2005-2007, tot cu fonduri nerambursabile. Între timp, calea de rulare s-a degradat şi necesită lucrări de modernizare pentru ca circulaţia rutieră să se deruleze în condiţii sigure. Mai mult, planurile administraţiei locale sunt de a asigura o legătură şi cu vecinii din comuna Băiţa.

„Drumul este important pentru comunitatea locală. Ne dorim ca în viitor să putem face o legătură cu satul Hărţăgani, din comuna Băiţa. Este un drum de legătură între cele două comune: Bucureşti şi Băiţa. Este unul dintre proiectele mari ale comunei”, a precizat edilul local.

Mai trebuie notat faptul că autorităţile locale au finalizat un al proiect, finanţat prin Agenţia de Finanţare a Investiţiilor Rurale – AFIR care prevede achiziţia de utilaje şi echipamente pentru executarea unor lucrări de întreţinere uşoare la drumuri, cum ar fi curăţatul rigolelor şi şanţurilor.

Totodată, a fost reluată construcţia la casa mortuară din Bucureşti. Contractul a fost semnat cu constructorul, iar finanţarea este asigurată de la bugetul local. Construcţia este prevăzută să fie gata până în luna septembrie 2024.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate