.

Percheziții domiciliare efectuate de către polițiștii de investigații criminale

• La data de 14 mai 2024, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție județean Hunedoara, cei ai Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Petroșani, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale au pus în executare 11 mandate de efectuare a perchezițiilor domiciliare, pe raza municipiului Petroșani și a orașului Petrila. Activitățile procedurale privesc cinci persoane, cu vârste cuprinse între 37 ani și 22 ani, din municipiul Petroșani și orașul Petrila, bănuite de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat sub diverse forme de participație și respectiv tăinuire, cercetările fiind coordonate de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani. În urma efectuării perchezițiilor domiciliare și a probatoriului administrat în cauză, față de cei cinci bărbați a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de 15 mai 2024, aceștia să fie prezentați procurorului de caz cu propunere de luarea măsurilor legale. De asemenea, cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare au fost ridicate bunuri, valori și alte mijloace materiale de probă, ce urmează să fie exploatate în cadrul dosarului penal.

• La data de 14 mai 2024, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de un bărbat cu privire la faptul că vecinul său a avut o altercație cu o persoană și a fost tăiat la mână cu un obiect ascuțit.  Polițiștii ajunși la fața locului la fața locului, respectiv pe strada Ștefan cel Mare, din municipiul Hunedoara, au identificat un bărbat de 69 de ani, din municipiul Hunedoara, care a declarat că, în dimineața zilei de 15 mai 2024, în jurul orei 06:00, o femeie s-a deplasat la locuința sa și i-a provocat o leziune prin tăiere la nivelul antebrațului drept, deposedându-l de un telefon mobil, după care a părăsit locuința.  Persoana vătămată a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale, iar polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  tâlhărie calificată. În urma verificărilor și acțiunilor investigative efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara, au identificat-o pe cea bănuită de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, o femeie de 30 ani, din localitatea Nădlac, județul Arad, care a fost reținută pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale.

 • La data de 13 mai 2024, în jurul orei 17:30, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de o femeie de 46 de ani, din comuna Lunca Cernii de Jos, despre faptul că un bărbat de 52 de ani a lovit-o atât pe sora sa, cât și pe ea, în timp ce se aflau în fața unui imobil din localitate.  Polițiștii care s-au deplasat la fața locului, în urma verificărilor efectuate au stabilit faptul că bărbatul de 52 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a amenințat-o pe una dintre femei, după care i-a aplicat mai multe lovituri, moment în care, în ajutorul femeii a intervenit sora acesteia, care, la rândul său, a fost agresată fizic de către bărbat. Cele două femei au fost preluate de un echipaj al Ambulanței Hunedoara și transportate la o unitate medicală din Hunedoara, iar polițiștii au întocmit, în cauză, dosar de cercetare penală.   În urma administrării probatoriului, față de bărbat, polițiștii Secției de Poliție Rurală Hunedoara au luat măsura preventivă a reținerii, iar în cursul zilei de 14 mai 2024 acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, care a dispus măsura arestării preventive, pe o perioadă de 30 de zile.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate