Un număr de 18 sportivi practicanți ai disciplinei karate legitimați la CS Budo Kuray Samurai din municipiul Hunedoara au participal la finalul săptămânii trecute la ediția a III-a din cadrul tradiționalei întreceri de karata fudokan dotate cu Cupa Asahi organizată la Reșița.
Competiția contează pentru alcătuirea lotului național cu care România va participa la viitoarele competiții internaționale. Menționăm că o parte dintre sportivii participanți la întrecerile de la Reșița se vor regăsi și la Campionatul național de stil care se va desfășura în perioada 4 -5 aprilie la Sf. Gheorghe iar cei mai buni se vor califica pentru Campionatul European din Slovenia.
Robert Andrei a câștigat locul I în proba de kihon kumite la aceste întreceri la fel ca și colega lui Rosa Maya Suciu care s-a impus la kata.Un loc I la kata a cucerit și Alexandru Sora la întrecerile de la Reșița, iar Ianis Sărmășan (la kumite sport) și Luca Gălățeanu (kumite), s-au clasat fiecare pe locul trei.
Echipa formată din Darius Fedorciuc, Ștefan Popa și Robert Petrică Andronache, s-a clasat pe locul III la întrecerea pe echipe iar la probele individuale Stefan Popa s-a clasat pe locul I la Kogu Kumite ,Darius Fedorciuc pe primul loc la fukogo iar Petrică Andronache pe locul III la proba de fuguko în timp ce Răzvan Alic s-a clasat pe locul trei la categoria juniorilor în proba de kumite
Antrenorii acestor sportivi sunt Crina și Janos Simo, care speră ca o parte dintre sportivii lor să se numere și printre medaliații la campionatele Naționale de la Sf. Gheorghe programate la înce- putul lunii aprilie.
În final să mai notăm că sportivul Darius Fedorciuc a debutat și în calitate de arbitru , el fiind la prima evoluție în această calitate la Fudokan Sport Cupa Asahi Reșița!! Felicitări!
Karate: Rezultate bune pentru hunedoreni la Campionatele Naţionale
Partajează această știre
Noutăți
Mica Publicitate