Fotbal feminin: Fotbalistele de la CSM Deva, campioane de toamnă

Ultima etapă din turul campionatului ligii a III-a de fotbal feminin-senioare , cea de a X-a s-a derulat duminică iar la finalul acestor partide formația de senioare CSM Deva a urcat pe priumul loc în clasament.
Jucătoarele pregătite de Alina Mardare au evoluat duminică pe teren propriu, avându-le ca adversare pe fotbalistele de la CFR Cluj. Partida a fost derby-ul etapei, ținând cont de faptul că echipele de pe locurile 2 și 3, UTA Arad și ACS Florești aveau tot 13 puncte, ca și fetele noastre. Arădencele aveau golaveraj +8, iar cele de la Florești +3, cu mențiunea că ultima echipă avea un meci în plus disputat, datorită numărului impar de echipe din serie, și a stat în această rundă.
Devencele au câștigat meciul de pe teren propriu cu CFR Cluj cu 3-1, scorul final fiind stabilit încă din prima repriză. Gazdele au avut un avantaj de două goluri ca urmare a “dublei” realizate de Delia Grecu, oaspetele au redus din handicap, iar scorul final a fost stabilit de Andreea Marina, din penalty.
Ca urmare a victoriei înregistrată de UTA Arad care a învins cu 4-1 pe Olimpia Satu Mare, fotbalistele de la CSM Deva sunt, grație golave­rajului superior, campioane de toamnă la primul lor sezon competițional! La finele campionatului, prima clasată din cele patru serii va promova în Liga 2!
În meciul de duminică cu CFR Cluj, pentru CSM Deva au evoluat Amalia Săndulescu – Andrada Niculescu, Raluca Chiriac, Diana Nemțuc, Monica Tomesc – Andreea Marina, Andreea Cărmăzan, Delia Grecu, Lavinia Gherman – Maria Jurj, Erika Csizmadia; Irina Brătean, Teodora Narița, Alexandra Costache, Ema Herban.

Partajează această știre

Lasă un răspuns