Deținătoarea Cupei României, CSM Deva (fosta Autobergamo Deva), și campioana naţională en titre, United Galați, vor deschide stagiunea din noul sezon competițional și se vor întâlni în primul meci oficial al sezonului de fotbal în sală.
Această prima întâlnire va avea loc la Sepsi Arena din municipiul Sf. Gheorghe și va stabili câștigătoarea Supercupei, joi, 24 august.
Ora de start a partidei va fi 19,00. Partida a fost programată la Sf. Gheorghe ca un fel de răsplată pentru clubul Sepsi, care a înființat o secție de fotbal în sală și a mai colorat peisajul sărac al primei divizii.
Ambele combatante s-au reunit în această săptămână, iar meciul pentru Supercupă se anunță foarte interesant, prin prisma transferurilor făcute în ambele tabere.
CSM Deva a anunțat cel mai recent transfer ieri: Richardinho Sobral Camara, (fiul celebrului antrenor Cacau) care va evolua pentru echipa de sub Cetate. Acest tânăr jucător vine din țara sa natală, din prima ligă braziliană, de la Marreco.
Vă reamintim că CSM Deva l-a transferat pe Richardinho Sobral Camara după ce după ce i-a mai adus în această vară pe Darius Nastai (de la CFR Timișoara), pe sârbul Milos Simic și brazilianul naturalizat pentru România Savio Valadares dar și pe Denis Ramić ,jucător în vârstă de 28 de ani care a evoluat pentru Serbia la trei turnee finale.
Futsal: Supercupa României se joacă pe 24 august la Sf. Gheorghe
Partajează această știre
Noutăți
Mica Publicitate