.

9 februarie: Ziua Mondială a Stomatologului

Ziua Mondială a Stomatologului este sărbătoarea profesională a dentiștilor și medicilor stomatologi, celebrată în întreaga lume pe 9 februarie.

Ziua este dedicată Sfintei Apollonia, care este patroana celor suferinzi de durere de dinți și a stomatologilor.

Sfânta Apollonia a făcut parte dintr-un grup de fecioare martire care au suferit în Alexandria în timpul unei răscoale locale împotriva creștinilor.

Conform tradiției bisericii, Sfânta Apollonia a fost torturată și toți dinții i-au fost smulși sau sparți cu violență extremă. Din acest motiv, ea este considerată drept patrona stomatologiei și a celor care suferă de dureri de dinți sau alte probleme dentare.

Cine a fost Sfânta Apolonnia

Apolonia (sau Apollonia) avea doar 14 ani când s-a convertit la Creștinism împotriva dorinței părinților, oameni de vază ai orașului Alexandria.

S-a ocupat de îngrijirea celor săraci, bolnavi, necăjiți și înfometați, de orfani și de văduve.

În anul 234 după Hristos, când Apolonia avea vârsta de 40 de ani și era una dintre cele mai iubite și respecatate femei, în Alexandria a izbucnit o revoltă împotriva creștinilor.

A fost prinsă și torturată. În timpul judecății, în piața orașului, concetățenii ei i-au scos dinții, unul câte unul.

Apoi au aprins un foc mare în care au amenințat că o vor arde de vie, dacă nu îl va huli pe Dumnezeu. Atunci a cerut să i se dezlege mâinile și a zis: „Dumnezeu va pune capăt suferinţelor mele”, după care s-a aruncat de bună voie în flăcări.

În anul 300, pe data de 9 februarie, Apollonia a fost canonizată, devenind Sfânta Mare Muceniţă Apollonia, diaconița.

Sfânta Muceniță Apolonia îi protejează pe bolnavii cu suferinţe.

Este înfăţişată adeseori cu un instrument al profesiei şi o carte în mână, în timp ce flăcările îi cuprind trupul. În temeiul acestor considerente, mai târziu, în Evul Mediu, breasla dentiştilor a adoptat-o drept protectoare.

Ziua Internaţională a Stomatologului a fost sărbătorită prima dată în anul 1984 la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Societatea Internaţională a Stomatologilor. /www.alba24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate