.

8 mai – Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii

#SUNTEMDENEOPRIT

Pe 8 mai sărbătorim Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii. Această zi este dedicată personalului și voluntarilor Mișcării Internaționale a Crucii Roșii și Semilunii Roșii care intervin și susțin persoanele afectate de COVID-19, care,cu responsabilitate și dăruireduc la îndeplinire misiunea organizației, acțiunice sunt „de neoprit”.

În România, de la începutul pandemiei COVID-19, personalul și voluntarii Crucii Roșii Româneau fost permanent în acțiune, asumându-și riscul îmbolnăvirii, pentru a oferi asistență umanitară și  servicii socio-medicale celor în nevoie. Totodată, pentru a ajuta comunitățile să se pregătească, au diseminat  informații esențiale pentru prevenirea și limitarea răspândirii virusului, au sprijinit persoanele izolate la domiciliu cu alimente esențiale și produse de igienă, au oferit sprijin psihosocial persoanelor vulnerabile și în carantină, au monitorizat telefonic persoanele izolate.Prin implicarea a sute de donatori și parteneri din întreaga țară, personalul și voluntarii Crucii Roșii Române au reușit să sprijine unitățile medicale și instituțiile angajate în combaterea pandemiei cu echipamente medicale și de protecție în valoare de peste nouă milioane de euro.

În ultimul an, COVID-19 a adus multă incertitudine și a perturbat viațaromânilor. Acest lucru s-a reflectatmai ales asuprapersoanelor care erau deja afectate de sărăcie și izolare socială. Dar un lucru nu s-a schimbat: sprijinul oferit de voluntarii și personalulCrucii Roșii Române. Oamenii de Cruce Roșie au fost în comunități în fiecare zi, ajutând familiile afectate cu pachete cu alimente și produse de igienă sau oferind informații despre importanța prevenirii răspândirii virusului. Timp de un an ei ne-au demonstrat că angajamentul lor nu se clatină niciodată, iar compasiunea lor nu are limite.”, a declarat Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roșie Română.

Mișcarea Internațională este alcătuită din 192 de Societăți Naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, cu 160.000 de filiale locale și aproximativ 14 milioane de voluntari în întreaga lume. Estimăm că unul din 636 de locuitori ai planetei este voluntar al Crucii Roșii sau al Semilunii Roșii. Împreună, Crucea Roșie și Semiluna Roșie au ajuns la 650,5 milioane de persoane cu activități de promovare a sănătății și a măsurilor de igienă – adică 1 din 12 persoane, au desfășurat lucrări de alimentare cu apă și salubrizare pentru 106,2 milioane de oameni (adică 1 din 72 de persoane), au acordat asistență alimentară sau în natură pentru aproximativ 79 de milioane de persoane (1 din 97 de persoane) și mai mult de un milion de persoane au fost conectate cu familiile lor prin apeluri telefonice sau video, mesaje scrise sau verbale.

Președintele Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC), dl. Francesco Rocca declarat cu ocazia zilei de 8 mai: „Există multe provocări globale serioase de abordat, cum ar fi COVID-19, criza climatică și sprijinul pentru migranți. Dar astăzi avem aproximativ 14 milioane de motive pentru a sărbători: voluntarii noștri de neoprit. Fiecare act individual de bunătate și sprijin contează – indiferent de cât de mic poate părea. Această acțiune locală colectivă are un impact global masiv în fiecare zi”.

La rândul său domnul Peter Maurer, președintele Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR), a declarat: „Personalul și voluntarii Crucii Roșii și Semilunii Roșii se află în prima linie a fiecărei crize, uneori riscându-și propria siguranță. Ei lucrează neîncetat, cu și pentru comunități, pentru a preveni și a atenua suferința umană în cele mai grave situații, în conflicte armate, dezastre și alte crize umanitare. Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii este ocazia noastră de a le aduce tribut, ei fac o schimbare în toată lumea în fiecare zi și se asigură că nimeni nu rămâne în urmă”.

Cifre cheie

1 persoană din 636 din întreaga lume este voluntar al Crucii Roșii sau al Semilunii Roșii

650,5 milioane de persoane au fost sprijinite cu activități de promovare a sănătății și a măsurilor de igienă – adică 1 din 12 persoane

106,2 milioane de oameni au beneficiat de lucrări de alimentare cu apă și salubrizare – adică 1 din 72 de persoane

79,5 milioane de persoane au primit alimente și asistență în natură – 1 din 97 de persoane

Sute de mii de noi voluntari din întreaga lume s-au alăturat unei Societăți Naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie de la începutul pandemiei – aducând sprijin și confort suplimentar comunităților atunci când acestea au cea mai mare nevoie.

COVID-19 este o criză globală fără precedent. Dar solidaritatea globală – și bunătatea globală – vor ajuta lumea să supraviețuiască acestei pandemii și să o ajute să prospere din nou. Voluntarii Crucii Roșii și Semilunii Roșii susțin acest proces în mai mult de 192 de țări, din cele mai mari orașe la cele mai îndepărtate și mai greu accesibile comunități reamintind astfel oamenilor că puterea umanității este de neoprit.

• Pandemia a arătat că viitorul acțiunii umanitare este la nive local. Organizațiile umanitare și ale societății civile a trebuit să se adapteze la modul în care funcționează în timpul pandemiei, în lumina restricțiilor de călătorie și a limitelor privind modul în care oamenii pot colabora în mod direct. Acest lucru a subliniat ceea ce Crucea Roșie și Semiluna Roșie au știut întotdeauna: faptul că actorii locali sunt cei mai în măsură să știe nu numai de ce au nevoie comunitățile lor locale, ci și cum să vină în întâmpinarea acestor nevoi cât mai bine și mai eficient. Sprijinul acordat de IFRC este conceput pentru a fi cât mai global accesibil, dar cât mai local posibil – de exemplu, IFRC a direcționat mai mult de 50% din toate fondurile COVID-19 către Societățile Naționale de Cruce Roșie și Semiluna Roșie pentru folosirea lor directă (dublu față de obiectivele globale stabiliteîn 2016 privind localizarea ajutorului umanitar). Acest lucru a produs o programare mai rentabilă și mai centrată pe comunitate.

• Tema Zilei Mondiale a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii 2021 este # de neoprit, deoarece împreună, angajamentul nostru de a face lumea un loc mai sigur și mai pașnic este # de neoprit. Voluntarii și personalul Crucii Roșii și Semilunii Roșie știu că puterea de a schimba lumea se află în oamenilor și cadrul comunităților. Ei lucrează în fiecare zi cu determinare pentru a se asigura că există în comunități cunoștințele și mijloacele necesare pentru a se proteja, pentru a reduce riscurile și a trăi în siguranță și cu demnitate.

#Suntemdeneoprit  #Impreunasuntemdeneoprit

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate