Păcălelile din industria cosmeticii. Învăță cum să nu dai banii pe prostii

Astăzi vreau să învățăm împreună să navigăm prin jungla de informații nefondate și strategii de vânzare care sună frumos, dar care defapt nu înseamnă mai nimic. Am ales să vorbesc despre cele mai înșelătoare afirmații din lumea cosmeticii.

  1. Aprobat de dermatologi

Desigur că nu este în intenția mea să diminuez în vreun fel importanța recomandărilor făcute de un medic dermatolog. Ceea ce vreau sa spun însă este că această afirmație nu are nicun fel de susținere în industria cosmetică sau medicală. Deși formularea pare să aibă o sursă oficială, în realitate poate să însemne ceva sau poate să nu însemne nimic. Nu există niciun standard oficial pe baza căruia se poate oferi o asemenea distincție pentru un produs.

  1. Produse OIL-free, concepute special pentru ten gras

Există multe ingrediente care pot face tenul să se simtă uleios și care nu sunt încadrate la uleiuri. Aceste produse, contrar miturilor propagate în unele colțuri ale industriei cosmetice, nu sunt soluția pentru tenul gras. Evită produsele care au consistenţă cremoasă densă și caută produse care au o consistenţă de lichid, gel, ser sau loţiune pe bază de apă.

  1. Hipoalergenic

Lucrurile sunt simple și în acest caz. FDA (Food and Drug Administration) spune: “Nu există standarde federale sau definiţii care să reglementeze folosirea termenului hipoalergenic. Termenul înseamnă exact ceea ce vrea o companie cosmetică să însemne.” Adică acest cuvânt vrea să vândă o cremă ca fiind mai potrivită decât altele pentru un ten sensibil, predispus la alergii, dar realitatea este că există pe piață multe produse care se prezintă hipoalergenice și care conțin agenți iritanți precum parfum, alcool denaturat, sodium lauryl sulfate sau camphor.

  1. Produse care nu blochează porii (Non-comedogenice)

Nici în acest caz nu există standarde aprobate sau reglementate de vreo autoritate oficială. Ca o regulă generală, cu cât mai dens este un produs, cu atât mai mult e posibil să blocheze porii. Dacă pe un produs scrie non-comedogenic, acest lucru poate să însemne sau să nu însemne nimic. În schimb, folosind produse cu o textură uşoară (gel, sersauloţiunepebază de apă) este mai puţin probabil să se blocheze porii sau să apară erupţii.

  1. Produse speciale pentru păr vopsit

La o simplă citire comparativă a ingredientelor dintre produsele pentru păr vopsit și cele pentru păr normal, veți observa că nu diferă foarte mult. Produsele care îți promit culoarea eternă, nu conțin nimic care să aibă proprietățile pe care le promit. Mai mult, aproape toate formulele pentru îngrijirea părului conțin ingrediente blânde care nu îți vor afecta culoarea. Factorii care contribuie la deteriorarea pigmentului din firul de păr sunt: aparatele de styling cu temperatură ridicată (placă, uscător, ondulator); spălarea prea frecventă a părului; timpul petrecut în soare. Încearcă să eviți sau să limitezi aceste obiceiuri și culoarea se va păstra un timp mai îndelungat.

Irina TÂLVESCU – Laboratoarele TACOMI

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate