1 DECEMBRIE 2025 – Sărbătoarea Marii Uniri la Hunedoara, Deva, Brad și Alba Iulia

Ziua Națională a României aduce, și în acest an, momente de emoție, tradiție și identitate, iar municipiile Hunedoara, Deva, Brad și Alba Iulia pregătesc programe speciale dedicate acestei sărbători. De la ceremonii militare și reconstituiri istorice, până la spectacole folclorice de anvergură, 1 Decembrie devine, încă o dată, prilej de reuniune, recunoștință și celebrare.

1 Decembrie la Deva – O zi de mândrie și tradiție națională
Ziua Naţională a României va fi marcată la Deva printr-o serie de manifestări care vor aduce în atenţie semnificaţia aparte a Sărbătorii Naţionale a românilor de pretutindeni. Programul zilei va începe la ora 12,00, când, pe bulebvardul Decebal, va începe ceremonialul public dedicat evenimentului. După intonarea Imnului Naţional va fi oficiat un scurt serviciu religios şi vor fi rostite alocu­ţiuni cu privire la semnificaţia Zilei de 1 Decembrie. Apoi, prin faţa celor prezenţi vor defila militari, poliţişti, jandarmi, pompieri militari, poliţişti de penitenciare, salvamontişti, paramedicii Salvital, voluntari ai Crucii Roşii, Invictus, AirSoft Deva, şi personal din cadrul Aerodromului Săuleşti.
În faţa Centrului Cultural « Drăgan Muntean » vor organizate apoi mai multe ateliere de lucru şi prezentare a tehnicii militare, spre încân­tarea copiilor.
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” ne invită să săr­bătorim magia unei zile care ne unește pe toți: 1 Decembrie – Ziua Națională a României.
Luni, 1 Decembrie 2025, de la ora 18:00, Piața Unirii din Deva va deveni scena unei sărbători pline de emoție, cântec și joc, un moment în care vom celebra valorile și mândria de a fi români.
Evenimentul va începe cu talentații copii de la Palatul Copiilor din Deva, care vor transmite bucurie în această zi specială. Ritmul și energia vor continua cu Fanfara din Pe­trești, județul Alba, urmată de spectaculosul Ansamblu Folcloric „Silvana” al Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva, condus de coregraful Andrei Gabor, care va aduce în pași de dans farmecul și frumusețea autentică a jocului românesc.
Pe scenă vor urca artiști care păstrează vie flacăra culturii noastre: Ovidiu Olari, Mariana Deac, Paula Hriscu și Liliana Laichici, acompaniați de orchestra „Rapsodia” din Arad, sub bagheta maestrului Vasile Rus, cu cântece ce încântă și inspiră prin frumusețea lor tradițională.
Seara se va încheia cu un concert extraordinar al simbolurilor muzicii populare românești, Nicolae și Tudor Furdui Iancu, însoțiți de grupul instrumental „Crai Nou” din Alba Iulia, un moment care va vibra în inimile tuturor celor prezenți și va întări sentimentul mândriei de a fi român.

Hunedoara: Ziua Națională – sărbătorită „Acasă, la Hunedoara”
Municipiul Hunedoara pro­pune un program divers por­nind de la ceremonia oficială și până la spectacolele de seară.
Începând cu ora 11:00, Parcul din Centrul Istoric va găzdui ceremonia oficială dedicată Zilei de 1 Decembrie. Programul continuă la ora 17:00, când se va desfășura evenimentul consacrat „Excelență în edu­cație”, urmat de aprinderea iluminatului festiv de sărbători — un moment așteptat de întreaga comunitate.
De la ora 18:00, Centrul Pietonal Corvin (în fața Casei de Cultură) devine scena unui amplu spectacol folcloric. Printre invitați se numără Nicolae Furdui Iancu și Tudor Furdui Iancu, acompaniați de grupul instrumental „Crai Nou” din Alba Iulia. Lista artiștilor hunedoreni este una bogată: Viorica Brândușan Lupo, Mariana Suciu Neidoni, Alin Ienciu, Valerica Ianosi Marian, Antonia Muntean, Georgiana Toma, Robert Ghițulică, Ariana Musolini, Cristi Mureșan și alții, alături de Ansamblul Folcloric „Hategana”.
Dirijorul Adrian Zselnyan și coregraful Vasile Enea contu­rează un spectacol care pune în valoare cultura tradițională românească, într-un oraș în care istoria și identitatea națională sunt mereu prezente. Evenimentul va fi prezentat de Cristina Ursu.
Hunedoara marchează și Ziua Porților Deschise la Castelul Corvinilor, între orele 9:00 – 17:00, oferind vizitatorilor ocazia de a explora monumentul emblematic într-o zi cu rezonanță națională.

BRAD – Tradiție, talent și emoție pe scena orașului
Municipiul Brad mar­chează Ziua Națională cu un spectacol special, care aduce în prim-plan artiști îndrăgiți ai folclorului hunedorean și românesc. Programul cultural din Brad îi include pe: Ovidiu Olari,
Mariana Deac, Ilie Medrea, Ciprian şi Mihaela Istrate, Ci­prian Roman, Cristian Fodor, Ionel Coza, Ansamblul Folcloric Profesionist „Drăgan Muntean” Deva.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Brad incepe la ora 16:00 și reunește ansambluri, interpreți și grupuri artistice locale, punând accent pe păstrarea tradițiilor și respectul pentru identitatea națională.
Atmosfera este întregită de costume populare autentice, repertorii alcătuite din cântece ale zonei și momente dedicate unirii și simbolurilor româ­nești.

Alba Iulia: Inima Marii Uniri bate și în 2025 în Cetatea Alba Carolina
Alba Iulia rămâne centrul simbolic al Zilei Naționale, iar programul pregătit cuprinde o zi întreagă de evenimente, desfășurate între orele 10:00 și 20:30.
Între orele 10:00 – 19:00, târgul de meșteșuguri tradițio­nale românești aduce în prim-plan olarii, iconarii, cojocarii, creatorii de artă populară — o incursiune autentică în România tradițională. Curtea inte­rioară a Palatului Principilor va găzdui momente artistice între orele 12:00 – 18:00.
La ora 11:00, „Marea Adunare Națională – Primirea soliilor din Cetățile de Scaun” va readuce atmosfera istorică a anului 1918, printr-o amplă reconstituire. Urmează, la 12:00, Te Deum-ul de la Catedrala Încoronării și focurile de artificii de zi.
Citirea Rezoluției de la Alba Iulia este programată la ora 13:00, urmată de defilarea militară pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, la ora 14:00 — unul dintre cele mai apreciate momente ale sărbătorii.
De la ora 16:00, Piața Cetății devine scena unui spectacol folcloric extraordinar, „Alba unește România”, cu participarea Ansamblului Folcloric al Județului Alba, a Ansamblului „Porolissum” Zalău și a Ansamblului „Ciprian Porumbescu” Suceava, alături de numeroși soliști reprezentativi din marile zone istorice ale țării.
Programul continuă cu „Caleidoscopul Unirii”, retra­gerea cu torțe și recitalul „Romanța sufletului românesc”. Finalul serii este marcat de tradiționalul spectacol de artificii „La mulți ani, România!”, la ora 20:30.

Un 1 Decembrie 2025 care pune în valoare identitatea românească
Fie că vorbim despre Deva, Brad, Hunedoara sau Alba Iulia, Ziua Națională este organizată cu respect pentru tradiție, comunitate și istorie. Folclorul autentic, ceremoniile militare, reconstituirile istorice și momentele dedicate culturii și educației se îmbină într-o celebrare care adună oamenii laolaltă — așa cum s-a întâmplat și în 1918.
La mulți ani, România!
Cătălina Neag

Partajează această știre

Lasă un răspuns