Primarul municipiului Deva, Lucian Ioan Rus a participat la evenimentul organizat în cadrul proiectului „O Comunitate pentru Sănătatea Mintală”, o inițiativă care promovează importanța sănătății mintale, a echilibrului emoțional și a implicării comunității în construirea unui mediu sănătos și incluziv.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai administrației publice, ai sistemului educațional, ai organizațiilor neguvernamentale și ai comunității locale, oferind un cadru de dialog privind soluțiile și politicile necesare pentru creșterea calității vieții și consolidarea stării de bine a cetățenilor.
În intervenția sa, primarul municipiului Deva a evidențiat rolul esențial al parteneriatelor dintre instituții și organizațiile comunitare în dezvoltarea unor proiecte cu impact pe termen lung.
𝐋𝐮𝐜𝐢𝐚𝐧 𝐈𝐨𝐚𝐧 𝐑𝐮𝐬, 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚𝐫𝐮𝐥 𝐦𝐮𝐧𝐢𝐜𝐢𝐩𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐃𝐞𝐯𝐚: „Proiectul «O Comunitate pentru Sănătatea Mintală» este o inițiativă valoroasă care aduce în prim-plan unul dintre cele mai importante aspecte ale vieții noastre: sănătatea mintală și starea de bine a comunității.
Sunt mândru că, alături de colegii și partenerii noștri, facem ceea ce trebuie și că suntem parte a unor evenimente care pun în discuție căi de acțiune în domenii ce influențează major viața fiecăruia dintre noi. Starea de bine a unei comunități nu este niciodată rezultatul întâmplării, ci rezultatul unor politici publice asumate și implementate consecvent pe termen mediu și lung.
Trăim într-o perioadă în care provocările cotidiene și ritmul alert al vieții pot afecta echilibrul emoțional al oamenilor. De aceea, este esențial să vorbim deschis despre sănătatea mintală și să construim împreună un mediu în care fiecare persoană să se simtă sprijinită, înțeleasă și valorizată.
Sportul și activitățile comunitare reprezintă unele dintre cele mai eficiente instrumente pentru prevenție și pentru menținerea unei stări de bine. Strategia de dezvoltare a municipiului Deva nu poate fi completă fără grija față de sănătatea populației și fără susținerea unor proiecte care promovează un stil de viață sănătos.
Îi felicit pe toți cei implicați în realizarea acestui proiect și le mulțumesc pentru dedicarea și profesionalismul de care dau dovadă”.
Cu acest prilej, edilul a adresat mulțumiri Clubului Rotary Deva pentru implicarea constantă în viața comunității și Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara pentru sprijinirea proiectelor cu impact social și educațional.
Prin participarea la astfel de inițiative, administrația locală își reafirmă angajamentul de a susține proiectele care contribuie la sănătatea, bunăstarea și coeziunea comunității noastre.
Compartimentul de presă al Primăriei Municipiului Deva








