𝐓𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐝𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢 𝐚𝐮 𝐢𝐧𝐭𝐫𝐚𝐭 𝐢̂𝐧 𝐫𝐨𝐥𝐮𝐥 𝐝𝐞𝐜𝐢𝐝𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐢 𝐥𝐚 𝐰𝐨𝐫𝐤𝐬𝐡𝐨𝐩𝐮𝐥 „𝐏𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐢𝐚𝐧 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐨 𝐳𝐢”

Primăria Municipiului Deva a găzduit marți, 23 iunie 2026, în Sala de Consiliu, workshopul educativ „Politician pentru o zi”, desfășurat în cadrul Inițiativei Localități Prietene ale Copiilor, susținută de UNICEF.
Activitatea a fost organizată și coordonată de doamna Elena Dumbravă, președinte al Rotary Club Deva-Castrum și profesor de limba germană la Colegiul Național „Decebal” Deva, în colaborare cu Primăria Municipiului Deva.
La eveniment au participat membri ai Consiliului Copiilor Deveni, alături de elevi voluntari de la Colegiul Național „Decebal” Deva și Colegiul Pedagogic „Regina Maria” Deva, care au avut oportunitatea de a descoperi, într-un mod interactiv, mecanismele de funcționare ale instituțiilor statului și procesul de luare a deciziilor publice.
Pe parcursul workshopului, tinerii au fost provocați să își asume rolul unor factori de decizie și să identifice soluții pentru probleme reale ale societății. Organizați în echipe tematice, participanții au analizat atribuțiile unor instituții-cheie, precum Guvernul României, Parlamentul, Banca Națională a României, NATO și Ministerul Finanțelor, explorând totodată procesul de elaborare și aprobare a bugetului public.
Formatul dinamic al activității, bazat pe dezbateri, argumentare, colaborare și exerciții practice, a stimulat implicarea activă a elevilor și dezvoltarea competențelor civice, a gândirii critice și a spiritului de responsabilitate față de comunitate.
Feedbackul oferit de participanți la finalul activității a evidențiat interesul și entuziasmul acestora pentru temele abordate, precum și utilitatea unei astfel de experiențe educative în înțelegerea proceselor democratice și a rolului cetățenilor în viața publică.
Sara Sicoe, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Decebal” Deva, a transmis următorul mesaj: „Un eveniment cu o perspectivă aparte asupra viitorului țării noastre! Felicitări doamnei profesor Elena Dumbravă pentru răbdarea și devotamentul cu care ne-a făcut să înțelegem de ce fiecare cărămidă pusă de către noi, tinerii, în clădirea viitorului nostru poate contribui semnificativ la dezvoltarea României! Și, ca o opinie proprie, mie mi-a plăcut foarte mult, Frau Lehrerin! Chiar dacă nu sunt eu prea mare fană a politicii, evenimentul de astăzi chiar m-a impresionat.”
Primăria Municipiului Deva susține și încurajează inițiativele care contribuie la educarea civică a tinerilor și la implicarea acestora în viața comunității, considerând că dialogul, participarea și responsabilitatea reprezintă elemente esențiale în formarea viitoarelor generații de cetățeni activi.
Mulțumim organizatorilor și tuturor elevilor participanți pentru implicarea, seriozitatea și energia cu care au contribuit la succesul acestei activități.
Compartimentul de presă al Primăriei Municipiului Deva
Partajează această știre

Lasă un răspuns