Ziua universală a iei, sărbătorită în judeţ – „În ie, cu mândrie”

Ziua universală a iei va fi marcată în judeţul Hunedoara printr-un eveniment ce va avea loc vineri, 24 iunie, de la ora 14,00, în Parcul Cetăţii din Deva. Intitulată „În ie, cu mândrie”, manifestarea este organizată de Consiliul Județean Hunedoara și Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică Hunedoara, în parteneriat cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara și Asociația Producătorilor de Produse Tradiționale și Ecologice Hunedoara.

“Îmbrăcăm cu toții ia tradițională românească și sărbătorim împreună o zi specială – Ziua Universală a Iei – tradiţie românească de o frumuseţe unică. Ansambluri folclorice din județul Hunedoara, tradiții, interpreți și muzică de calitate, produse tradiționale și voie bună – toate vor anima parcul de la poalele Cetății.  Ziua Universală a Iei ne reamintește în fiecare an de cămașa tradițională românească, obiect vestimentar cu care ne mândrim. Ea vorbește de la sine despre propriile noastre origini și rădăcinile pe care le avem. Ia scoate în evidență frumusețea, iar în ultimii ani a început să fie tot mai apreciată”, a menţionat directorul general al DGAMPT Hunedoara, Radu Barb.

Sărbătoarea „cămăşii cu altiţă”, cum mai este denumită ia, a fost iniţiată în anul 2013 de comunitatea La Blouse Roumaine, care a dorit ca bluza tradiţională românească împreună cu tradiţia noastră moştenită din timpuri imemoriale, să devină un adevărat brand de ţară, recunoscut în întreaga lume. Chiar denumirea comunităţii reprezintă, de fapt, titlul unui tablou realizat de pictorul francez Henri Matisse care realiza o imortalizare a iei româneşti – “La blouse roumaine”, în 1940 – creaţia fiind expusă la Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris.

Ziua de 24 iunie coincide cu Sărbătoarea Sânzienelor, aluzie la faptul că în tradiţia noastră populară, acestea erau îmbrăcate în ii.

Partajează această știre

Lasă un răspuns