Ziua Poliţiei Române (25 martie) a fost sărbătorită printr-o serie de manifestări prin care poliţiştii hunedoreni au marcat 202 de ani de când domnitorul muntean Grigore Dimitrie Ghica înmâna marelui agă Mihăiţă Filipescu primul steag al instituţiei, ce purta pe atunci denumirea de Agie, moment istoric considerat ziua de naştere a Poliţiei ca instituţie modernă, aflată în slujba legii.
Poliţiştii au marcat Ziua Poliţiei Române în sala Spiru Haret a Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, unde, au fost premiaţi poliţiştii sau echipele care au câştigat diferitele competiţii sportive organizate cu această ocazie (fotbal, tir, şah, tenis de masă).
Festivitatea a continuat cu avansarea, la gradul profesional următor, la termen sau înainte de termen, a 125 de ofiţeri şi agenţi de poliţie şi a culminat cu desemnarea cel mai bun colectiv de poliţişti, a celei mai bune subunităţi de poliţie, a celei mai bune secții rurale de poliție şi, desigur, a poliţistul anului.
De asemenea, a fost felicitat public, primind o diplomă de excelență, un agent de poliţie care s-au remarcat prin activităţi profesionale de excepţie şi, mai ales, prin spirit civic. Este vorba despre agent principal de poliție Pădurariu Marius-Iulian, pentru meritul de a fi contribuit – prin aplicarea tehnicilor de prim-ajutor, până la sosirea la fața locului a echipajului medical specializat – la salvarea vieții unui bărbat aflat în stare de inconștiență, căzut pe partea carosabilă.
Ca în fiecare an, au fost premiaţi cei mai buni poliţişti, criteriile de apreciere vizând etica, operativitatea şi profesionalismul cu care aceştia au răspuns solicitărilor comunităţii.
În urma deliberărilor, Secția de Poliție Rurală Șoimuș a fost desemnată cea mai bună secție de poliţie, Poliția Stațiunii Geoagiu a fost desemnată cea mai bună subunitate de poliție, în timp ce Serviciul de Investigați Criminale a fost desemnat „colectivul anului”.
Diploma de excelenţă „poliţistul anului” a fost acordată d-lui comisar şef de poliţie LĂBAN VIOREL COSTEL (foto), adjunct al Poliției Municipiului Hunedoara – un ofițer cu peste 24 de ani de experiență operativă în structurile Poliției Române și coordonatorul activităților de investigații criminale și poliție criminalistică de la nivelul municipiului Hunedoara.
Manifestarea dedicată Zilei Poliţiei Române a continuat în curtea interioară a Palatului Copiilor, din Deva, unde, cu începere de la ora 11:00, poliţiştii au prezentat o parte din dotările tehnice şi autospecialele de intervenție ale I.P.J. (autolaboratorul criminalistic mobil destinat cercetării la faţa locului, cu tehnica foto-video digitală, trusele specializate, şi echipamentele criminalistice necesare descoperirii tuturor tipurilor de categorii de urme existente în câmpul infracţional, autospecialele Serviciului Rutier, autospecialele Biroului Protecția Animalelor şi pe cele ale Serviciului pentru Acţiuni Speciale), dar şi un stand de prezentare a activităţii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii.
Totodată, elevii unităţilor şcolare din municipiul Deva interesaţi în a urma o carieră de poliţist au avut ocazia de a primi informaţii de la ofiţerii Serviciului Resurse Umane privind oferta educaţională a instituţiilor de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne.
Tot cu această ocazie, au fost recompensați cu diplome elevii premianți ai concursului național de creație cu tema ,,Siguranța Școlară”, organizat în cooperare cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și CJRAE Hunedoara.
Manifestările dedicate Zilei Poliţiei Române, ediţia 2024, au inclus și oficierea, la Monumentul Poliţistului Român (aflat în incinta I.P.J. Hunedoara), a unei slujbe religioase de pomenire în memoria tuturor poliţiştilor români căzuţi la datorie, pentru apărarea legii.
Activităţile publice dedicate Zilei Poliţiei Române îşi propun să popularizeze atribuţiile specifice instituţiei şi să promoveze în rândul cetăţenilor un comportament civic bazat pe respectul faţă de lege şi faţă de valorile fundamentale ale statului de drept, ce sunt apărate poliţişti.