Ziua Națională a României marcată la Deva printr-un spectacol extraordinar: „Noi suntem români!”

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva vă invită joi, 1 decembrie 2022, începând cu ora 17:30, în Piața Victoriei, la spectacolul folcloric extraordinar „Noi suntem români!”, dedicat Zilei Naționale a României.

Ziua Națională a României, una dintre cele mai importante sărbători ale țării noastre este marcată la Deva nu doar prin obișnuitele manifestări oficiale, ci și printr-un spectacol folcloric desfășurat în aer liber, în Piața Victoriei.

Spectacolul va aduna pe scenă nume mari ale folclorului românesc precum: Veta Biriș, Mariana Deac, Marius Ciprian Pop, Liliana Laichici, Cristian Fodor, Ciprian Roman, Adriana și Mariana Anghel și Ovidiu Homorodean, acompaniați de orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, dirijor: Gabriel Popescu.

De asemenea, vor mai urca pe scenă Ionuț Fulea alături de grupul instrumental „Codru de România” precum și Tudor și Nicolae Furdui Iancu, împreună cu grupul instrumental „Crai Nou” din Alba Iulia, care vor încerca să trezească în fiecare dintre noi spiritul patriotic.

La ora 21:15, publicul prezent va putea urmări un grandios foc de artificii.

Spectacolul va fi prezentat de Iuliana Tudor.

La mulți ani România, la mulți ani dragi deveni!

Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva

Partajează această știre

Lasă un răspuns