În semn de cinstire a Zilei Naţionale a României – 1 Decembrie 1918,poliţiştii hunedoreni şi o parte din autospecialele de intervenţie au participat, ieri, alături de reprezentanţii altor instituții publice, la manifestările organizate în municipiul Deva şi în alte localităţi din judeţ.
Totodată, poliţiştii hunedoreni au fost în stradă în aceste zile, pregătiţi să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor, astfel încât toţi cetăţenii au putut participa, în deplină siguranţă, la manifestările publice organizate cu această ocazie.
Ca în fiecare an, cu ocazia Zilei Naţionale, o parte dintre ofiţerii şi agenţii de poliţie care s-au remarcat prin merite profesionale de excepţie şi o conduită morală desăvârşită, au fost avansaţi la gradul profesional următor, înainte de îndeplinirea stagiului minim în gradul profesional deţinut.
Anul acesta, în prezenţa conducerii I.P.J. Hunedoara, 49 de polițiști (19 ofiţeri şi 30 agenţi de poliţie) au fost avansaţi înainte de termen, cu ocazia Zilei Naţionale. De asemenea, 8 poliţişti care au promovat concursul de încadrare din sursă externă au depus jurământul de credinţă.
În mesajul transmis cu această ocazie, şeful I.P.J. Hunedoara, comisar-şef de poliţie Bîrlea Ovidiu Gabriel a reliefat importanţa instituţiei Poliţiei Române în consolidarea statului de drept precum şi datoria fiecărui poliţist de a răspunde profesionist şi calificat aşteptărilor legitime ale cetăţenilor.