Marți, 2 aprilie 2019, la ora 1300, la sediul Inspectoratului Școlar Județean din Deva, (Strada Gheorghe Barițiu, nr. 2), în Amfiteatrul „Spiru Haret”, vor avea loc o serie de manifestări dedicate recunoașterii rolului și meritelor Instituției Prefectului în dezvoltarea administrației publice.
Pentru marcarea acestei zile, va fi organizată o Ședință Extraordinară a Colegiului Prefectural, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean, al Consiliului Județean al Elevilor și al instituțiilor publice membre în Colegiul Prefectural.
În această zi, câte un elev desemnat de Consiliul Județean al Elevilor va fi prezent în fiecare instituție publică, participând alături de conducătorul instituției la activitățile curente ale acesteia. Această acțiune își propune informarea, formarea și consilierea actualei generații de elevi din județul nostru cu privire la atribuțiile instituțiilor publice. Elevii își vor prezenta concluziile privind instituțiile gazdă la ședința Extraordinară a Colegiului Prefectural.
Ședința va fi urmată de o festivitate de decernare a unor diplome de excelență fiecărui elev participant, în semn de apreciere și mulțumire pentru implicarea în activitățile desfășurate la nivelul instituțiilor publice din județul Hunedoara.
Manifestările se vor încheia cu un recital de muzică clasică oferit de elevii Liceului de Arte „Sigismund Toduță” Deva.