Primăria Municipiului Deva este partener al ediției a noua a Zilei de Curățenie Națională.
Evenimentul este organizat de Let’s Do It Romania și va avea loc pe 16 septembrie 2023, alături de alte 191 de țări care au aceeași misiune: o lume cu mai puține deșeuri.
La Deva, „Ziua de Curățenie Națională” se va desfășura după următorul program:
- 09:00 – 10:00 – înregistrare, verificare, echipare voluntari – pe platoul de la Pădurea Bejan și în parcarea de la poalele Cetății Deva (restaurant Perla)
- 10:00 – 14:00 – activitate de colectare deșeuri de către voluntari
- 14:00 – 17:00 – ridicarea sacilor și transportul către bazele de stocare
Primăria Deva pune la dispoziția voluntarilor saci pentru colectarea deșeurilor și mănuși de protecție.
Voluntarii sunt invitați pe 16 septembrie la curățenie, pentru a reda frumusețea naturii, pentru a strânge deșeurile, dar și să petreacă o zi alături de oameni dornici să facă fapte bune.
Doritorii se pot înscrie online pe https://membership.letsdoitromania.ro/ sau se pot prezenta direct la punctele de înregistrare din municipiul Deva, menționate mai sus.
Natura are prioritate, hai să curățăm România!
Împreună putem face planeta mai frumoasă!
Biroul de presă al Primăriei Municipiului Deva