Măsura prin care se acordă zile libere părinților care au copii la creșă, grădiniță sau la școală, cu vârsta de până la 12 ani, în cazul în care cursurile cu prezența fizică sunt suspendate, a fost prelungită până pe 30 iunie 2021.
Inițial, aceasta era valabilă până la de la 31 decembrie 2020. Prelungirea cu 6 luni a acestui termen a fost decisă prin Ordonanța de urgență nr. 220 din 30 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial pe 31 decembrie anul trecut, potrivit edupedu.ro.
“Prevederile prezentei Ordonanțe de urgență se aplică până la 30 iunie 2021 și în situația în care prin ordin al ministrului educației se dispune suspendarea activităților care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și continuarea activităților didactice în sistem on-line”, se arată în actul normativ.
Indemnizația pentru fiecare zi liberă acordată părinților se plătește de către angajator și este în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Indemnizația este în sumă brută și este supusă impozitării și plății contribuțiilor de asigurări sociale, de asigurări sociale de sănătate, precum și plății contribuției asiguratorii pentru muncă.
Reamintim că ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că școlile nu vor fi redeschise fizic pe 11 ianuarie, la revenirea elevilor din vacanța de iarnă.
sursă: edupedu.ro