Zeci de obiecte din geoparcuri europene, adunate la Hațeg, au fost expuse în cel mai mare centru cultural luxemburghez

Expoziția „Obiecte făcute din piatră” („Stone Made Objects”)realizată de Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București și-a reluat călătoria prin geoparcurile europene.

De data aceasta, a poposit în geoparcul aspirant UNESCO Natur- & Geopark Mëllerdall din Luxemburg pentru a face cunoscută, publicului de acolo, diversitatea patrimoniului imaterial al geoparcurilor internaționale UNESCO.

Expoziția reunește obiecte din peste 30 de geoparcuri europene, membre ale Rețelei Europene și a celei Internaționale UNESCO a Geoparcurilor. Prin intermediul exponatelor, publicul larg poate înțelege mai ușor cât de importante sunt resursele naturale oferite de planeta noastră în viața de zi cu zi a oamenilor, de-a lungul timpului până în zilele noastre. De la materiale de construcție, la obiecte utilizate în viața de zi cu zi și până la culori naturale utilizate în pictură, obiectele din cadrul expoziției îi fac pe privitori să asiste la un veritabil dialog artistic al Omului cu Pământul pe tema diversității geologice și culturale a continentului european.

„Expoziția are succes pentru că propune un lucru inedit. Atunci când privim un pahar de cristal, un vas de lut, o roată de moară, un obiect de fierărie sau o piatră de construcție, putem descoperi o lume plină de povești adevărate. O primă poveste este a forțelor geologice care au creat materia primă acum milioane de ani, apoi povestea măiestriei artizanului sau artistului care a realizat obiectul și, nu în ultimul rând, povestea impactului economic și social generat de producția unor astfel de obiecte. Expoziția sintetizează spiritul geoparcului, acela dea lega istoria Pământului de istoria oamenilor, contribuind la descoperirea diversității geologice și culturale a Europei. În același timp, expoziția este un bun ambasador al valorilor UNESCO, al Geoparcului Internațional Țara Hațegului și al României. Expoziția va continua să călătoreascăși să integreze noi obiecte și noi povești”afirmă dr. AlexandruAndrășanu, directorul Geoparcului Internațional UNESCOȚara Hațegului – Universitatea din București și inițiatorul expoziției.

Expoziția a ajuns în Luxemburg după ce conceptul ei a fost prezentat de profesorul Alexandru Andrășanu în cadrul unui curs internațional intensiv dedicat Geoparcurilor UNESCO organizat în Grecia.La acest curs au participat și reprezentanți ai Geoparcului aspirant UNESCO Natur- & Geopark Mëllerdall care au fost impresionațide modalitatea inedită de prezentare a diversității geologice și culturale a Europei. Ei și-au dorit foarte mult să o prezinte și publicului luxemburghez.

Ne face plăcere să prezentăm expoziția <<Obiecte făcute din piatră>> realizată de Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, la Trifolion Echternach, Luxemburg.

În calitate de geoparc aspirant UNESCO, pentru noi înseamnă foarte mult să avem oportunitatea de a face cunoscută Rețeaua Europeană și cea Globală a Geoparcurilor UNESCO în această formă.Nu ne-am limitat doar la a găzdui expoziția, ci am adăugat și 11 obiecte reprezentând municipalitățile din Geoparcul aspirant UNESCOMëllerdall.De asemenea, am tradus informațiile privind exponatele în germană și în franceză. Suntem foarte încântați de colaborarea cu Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului și sperăm să ne întâlnim în curând și față în față, nu doar în fața ecranelor”, spuneConny Koob, directorul de Comunicare al Geoparcului aspirant UNESCO Natur- & Geopark Mëllerdall. 

Vernisajul expoziției a avut loc în data de 12 mai la cel mai mare centru cultural luxemburghez și va putea fi vizitată până pe 1 iunie 2021. La eveniment a participat și ministrul Climei, Mediului și Dezvoltării Durabile din Luxemburg, Carole Dieschbourg. Expoziția face parte dintr-o serie de evenimente dedicate promovării geoparcului aspirant UNESCO Natur – & Geopark Mëllerdall.

Luxemburg este cea de a patra țară europeană care găzduiește expoziția „Obiecte făcute din piatră („Stone Made Objects”). Anterior, expoziția a mai fost prezentată în cadrul celei de a opta Conferințe a Geoparcurilor Internaționale UNESCO desfășurată, în 2018, în Geoparcul UNESCO Adamello Brenta (Italia).A urmat, tot în 2018, prezentarea ei în România, la Bucuresti, cu ocazia celei de a doua ediții a Forumului Tradițiilor Creative. Cea de a treia expunere publică a avut locîn timpul celei de a 43-a întâlniri a Comitetului de Coordonare al Rețelei Europene a Geoparcurilor găzduită, în 2019, de Geoparcul Internațional UNESCO Swabian Alb din Germania.

Partajează această știre

Lasă un răspuns