Doi foști jucători internaționali din selecționata României, e vorba de Cristina Pîrv (foto) și Iulian Stoian, au solicitat președintei ANS, Elisabeta Lipă ca alegerile de la FR de Volei din 2 octombrie să nu fie validate.
Motivele: dese încălcări ale statutului, mesaje primite pe telefon în timpul votului și fraudarea scrutinului prin exprimarea votului de antrenori și arbitri.
Pe lângă cele două memorii mai este și cel trimis de Cristina Pîrv, cea mai bună voleibalistă a României din toate timpurile.
ANS a solicitat FR de Volei să mute alegerile, programate inițial în 24 septembrie, pe 2 octombrie pentru că a găsit mai multe nereguli, aproape de alegeri, neconcordanțe în Statutul FRV și Convocatorul FRV, cel publicat pe site. Era vorba de vechimea pe care trebuie să o îndeplinească un candidat la funcția de președinte. În statutul Federației Române de Volei erau trecuți 10 ani, dar Consiliul Director a votat în aprilie 2023 diminuarea perioadei la 8 ani.
În urma acestor alegeri Adin Cojocaru a fost reales președinte al Federației Române de Volei în cadrul alegerilor care au avut loc, acum aproape două săptămâni, în cadrul Adunării Generale Ordinare desfăşurate la Centrul Expoziţional Romexpo (Sala Madgearu) din Capitală.
Cojocaru l-a avut drept contracandidat pe Marian Ştefan, manager al secţiei de volei din cadrul CS Rapid, care însă s-a retras din cursă înaintea începerii votării iar Cristina Pîrv (51 de ani), cea mai bună jucătoare de volei din România a tuturor timpurilor, nu a fost aleasă vicepreședinte.