VOLEI FEMININ: Campionatul Național de junioare

Echipa de volei feminin a Liceului cu Program Sportiv Cetate Deva, formație pregătită de către prof. Liviu Grădinaru a participat recent la turneul de calificare pentru semifinalele Campionatului Național de junioare.

Mobilizate exemplar, sportivele de la Deva au evoluat fără greșeală și au înregistrat la acest turneu, trei victorii din tot atâtea jocuri, după cum urmează: LPS Cetate Deva a învins formația CSS Blaj cu 3-0 (6,7,7), apoi pe cea care a reprezentat CSS Sibiu cu 3-0 ( 18,8,10) și la final după un joc dificil pe cea din Ocna Mureș tot cu 3-0 (13,13,10).
Cu aceste victorii echipa LPS Cetate Deva totalizează 18 puncte din șase jocuri disputate, înregistrând numai victorii, fără vreun set pierdut, (ceea ce constituie o altă premieră în acest sezon) și este calificată la semifinala competiției înainte de desfășurarea celorlalte două turnee, care mai sunt programate în prima etapă a competiției naționale.
Echipa deveană a fost alcătuită din următoarele jucătoare: Ilinca Stoian, Eliza Pogor, Hana Poleac, Ioana Niculiciu, Bianca Belea, Andrada Puiu, Denisa Muntean, Ioana Indrei și Daria Bărză­une, antrenor Liviu Grădinaru.Felicitări!

Partajează această știre

Lasă un răspuns