Ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi Bjorn H. Knappskog, director general al companiei Arbaflame, au semnat marţi o scrisoare de intenţie pentru a transforma activitatea CET-ului de la Paroşeni în una sustenabilă din punct de vedere al emisiilor de CO2, în concordanţă cu obiectivele asumate de Guvernul României pentru atingerea ţintelor tranziţiei energetice.
Conform unui comunicat al ME, colaborarea cu Arbaflame, companie norvegiană, va presupune înlocuirea cărbunelui care stă la baza funcţionării Centralei de la Paroşeni cu peleţii produşi de Arbaflame, iar, pe termen lung, include şi construirea unei fabrici de producţie a acestor peleţi în România. Aceste fabrici vor utiliza resurse de biomasă sustenabilă, care vor contribui cu reducerea cu mai mult de 90% a emisiilor de CO2.
„Am promis, am făcut! Astăzi am semnat un acord istoric pentru Sistemul Energetic românesc şi pentru Valea Jiului. Acest parteneriat presupune o decarbonificare masivă, pentru că vom înlocui huila arsă în CET Paroşeni cu peleţi produşi în mod sustenabil, cu o rată scăzută de emisii de CO2. Este un prim pas pe care îl facem pentru Valea Jiului şi mai avem încă multe de făcut. Am susţinut că România trebuie să atingă nişte ţinte ambiţioase de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi le vom atinge. În plus, nu doar că asigurăm căldură şi energie electrică în mod sustenabil, dar aducem şi o gură de oxigen economic în Valea Jiului, pentru că la Paroşeni se va construi şi fabrica în care vor fi produşi aceşti peleţi. Surplusul va fi exportat, astfel că România va avea un beneficiu dublu. Ştiu că locuitorii din Valea Jiului au avut mult de suferit, ştiu că tranziţia energetică poate îi sperie pe mulţi dintre ei, dar vreau să-i asigur că nu-i vom abandona, că vom găsi cele mai bune soluţii pentru economia locală, pentru ecosistemul românesc şi pentru Sistemul Energetic Naţional. Testele vor începe în prima parte a anului 2022, ceea ce ne face să fim foarte aproape de momentul în care va începe decarbonificarea Văii Jiului”, a declarat Virgil Popescu, ministrul Energiei.
Arbaflame este o companie norvegiană care produce peleţi cu proprietăți asemănătoare cărbunelui
Arbaflame este o companie norvegiană care a dezvoltat o tehnologie patentată pentru peleţi care împărtăşesc proprietăţile cărbunelui, care însă ard cu o cantitate semnificativ redusă de emisii de gaze cu efect de seră. Practic, Arbacore, denumirea sub care sunt cunoscuţi peleţii, se pot transporta, depozita şi manipula în acelaşi mod ca şi cărbunele. Mai mult, acelaşi echipament, inclusiv cel pentru pulverizarea şi arderea combustibilului poate fi folosit în continuare. Densitatea energetică a peleţilor Arbacore corespunde cu 76% din valoarea energetică a cărbunelui, în timp ce peleţii albi au aproape jumătate din valoarea energetică a cărbunelui. Proiectul Arbaheat îşi propune să dezvolte şi să demonstreze un nou concept pentru modernizarea eficientă din punct de vedere al costurilor a centralelor care funcţionează în prezent pe bază de combustibili fosili, prin integrarea inedită a unei tehnologii de tratare termică a biomasei, potrivit Agerpres.
În 2015, Arbaflame a transformat staţia de generare Thunder Bay din Ontario, Canada, care asigură aproape jumătate din necesarul de energie al Ontario, având o capacitate de generare de peste 16 GW. În câteva luni, centrala a trecut de la baza exclusiv pe cărbune la o soluţie 100% regenerabilă, trimiţând un mesaj semnificativ companiilor de producţie de energie din întreaga lume. /www.digi24.ro