Cetăţile dacice din Munţii Orăștiei trebuiau să treacă în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara. Legea pe baza căreia trebuia să se întâmple acest lucru a fost o iniţiativă a parlamentarilor PSD de Hunedoara şi a fost promulgată încă din vara anului trecut, dar lucrurile s-au blocat. În acest sens, am dorit să primim câteva lămuriri de la deputatul PSD Viorel Salan.
– Aţi adresat deja mai multe interpelări şi întrebări miniştrilor actualului guvern. Care sunt problemele cele mai presante pe care le-aţi abordat?
Am constatat că, deşi Legea nr. 23/2020 privind regimul juridic al Cetăților dacice din Munții Orăștiei a fost promulgată încă de anul trecut, punerea ei efectivă în aplicare întâmpină o serie de dificultăţi birocratice. Şi am decis că trebuiesc găsite cât mai urgent soluţii pentru înlăturarea blocajelor apărute. Cea mai scurtă abordare a fost să mă adresez direct miniştrilor cu responsabilităţi în domeniul respectiv.
– Concret, la ce anume vă referiţi?
În primul rând, conform acestei legi, Consiliul Judeţean Hunedoara are obligaţia preluării, inventarierii şi înscrierii în domeniul public al Judeţului Hunedoara, a cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei.
Dar cărţile funciare nu sunt aduse la zi, unii dintre proprietarii tabulari fiind decedaţi. Proprietarii fiind decedaţi sunt dificil de identificat toţi moştenitorii acestora şi de notificat, iar cei care nu pot dovedi calitatea de proprietari cu drepturi depline, nu au dreptul să încheie declaraţii notariale de renunţare la proprietatea asupra terenurilor.
De aceea am solicitat ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, cât şi ministrului culturii, să precizeze dacă, în situaţia dată, Consiliul Judeţean Hunedoara poate derula procedura exproprierii terenurilor aferente celor patru cetăţi dacice precizate mai sus, prin aplicarea procedurilor Legii nr. 255/2010?
– Şi ce răspunsuri aţi primit de la miniştrii?
Deocamdată am primit răspuns doar de la ministrul dezvoltării şi el este de părere că situaţia dată nu se încadrează în prevederile legale în vigoare şi de aceea a propus iniţierea unui grup de lucru interinstituţional din care să facă parte reprezentanţi ai tuturor entităţilor publice cu expertiza în acest domeniu.
– Sunteţi de acord cu propunerea?
După părerea mea, cred că am câştiga timp dacă am veni mai degrabă cu o iniţiativă legislativă parlamentară care să rezolve punctual această situaţie.
– Ce alt blocaj aţi mai sesizat legat de aplicare Legii nr. 23/2020?
Exercitarea atribuţiilor de administrare a celor patru cetăţi dacice ce se vor prelua potrivit Legii nr. 23/2020, alături de Sarmizegetusa – Regia, determină o creştere substanţială a responsabilităţilor şi obligaţiilor Consiliului Judeţean Hunedoara. Din acest motiv, Consiliul Judeţean Hunedoara a solicitat în mai multe rânduri suplimentarea numărului de posturi alocate acestei activităţi, dar lucrurile nu au putut fi finalizate. Pentru a obţine clarificările necesare, am considerat oportun să adresez întrebări atât ministrului culturii cât şi ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei.
– Şi?
Am primit până acum răspuns doar din partea ministrului dezvoltării. Încă mai aştept răspuns şi de la ministerul culturii şi vom vedea după aceea ce demersuri mai trebuiesc făcute în continuare.
– Doar aceste două aspecte sunt nerezolvate în legătură cu aplicarea Legii nr. 23/2020, sau mai sunt şi altele?
Din păcate a mai rămas fără rezolvare şi aspectul legat de instituirea unei structuri care să asigure măsurile de ordine şi siguranţă publică în zona stabilită ca sit istoric. În acest sens, responsabilitatea revenea ministerului afacerilor interne şi de aceea am adresat întrebarea direct ministrului de resort. Termenii răspunsului pe care l-am primit sunt destul de vagi, dar voi reveni asupra acestei solicitări.
– Vă mulțumesc.