Vineri – ultima zi de campanie electorală pentru europarlamentare şi locale

Prima campanie electorală din acest an din România, cea pentru alegerile europarlamentare şi locale, se încheie sâmbătă dimineaţă, cetăţenii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă atât reprezentanţii în viitorul Legislativ European, cât şi autorităţile locale – primarul general al Capitalei, preşedinţii de consilii judeţene, membrii Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau ai consiliilor judeţene, primarii localităţilor/ primarii de sectoare ale Capitalei, precum şi membrii în consiliile locale ale fiecărei unităţi administrativ-teritoriale.

Timp de 30 de zile, începând cu data de 10 mai, candidaţii – peste 200.000 la aceste alegeri din luna iunie – au încercat să îşi convingă electoratele să îi voteze.

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, anunţa zilele trecute că pentru alegerile europarlamentare s-au înscris în cursa electorală 494 de candidaţi. Dintre aceştia, 167 sunt femei, ceea ce reprezintă 33,81% din total, scrie Agerpres.

Potrivit Biroului Electoral Central, 12 formaţiuni politice şi alianţe electorale şi patru candidaţi independenţi vor participa la scrutinul europarlamentar.

Ţara noastră va trimite în Legislativul European, după alegerile de duminică, 33 de reprezentanţi.

De asemenea, în acest an, pentru alegerile locale au fost înscrise 207.389 de candidaturi.

Şeful AEP a precizat că pentru funcţiile de primari candidează 11.386 de candidaţi, dintre care 9.776 în mediul rural, iar 1.610 în mediul urban.

Cel mai tânăr candidat pentru alegerile care vor avea loc pe data de 9 iunie are puţin peste 23 de ani, iar cel mai în vârstă, „seniorul candidaţilor”, are 100 de ani.

Campania electorală se va încheia sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00.

În acest an, în România au loc toate tipurile de alegeri – europarlamentare, locale, parlamentare şi prezidenţiale (cu două tururi de scrutin). https://tvrinfo.ro/

Partajează această știre

Lasă un răspuns