În perioada 22-23 februarie 2020, Sala “Constantin Jude” din Timișoara a găzduit etapa regională a celei mai mari competiții de robotică din țară, BRD FIRST Tech Challenge, organizată de asociația Nație prin Educație.
În cadrul acesteia au participat 47 de echipe atât din regiunea noastră, din țară, cât și din Rusia și Muntenegru. Printre aceste echipe se numără și cele două echipe ale clubului de robotică, CND Robotics al Colegiului Național „Decebal” din Deva. Probele celor două zile de competiție au fost eliminatorii și au constat în prezentarea echipei și a robotului în cadrul meciurilor de calificare, a caietelor tehnice realizate de către membrii echipelor, dar și a interviului susținut de către fiecare echipă în parte.
Pentru calificarea în cadrul etapei naționale, s-au jucat câte 6 meciuri. Echipa RO 115
– Dark Energy a jucat 6 meciuri, dintre care 5 meciuri au fost câștigate, astfel clasându-se pe cel de-al treilea loc în Divizia 1. Totodată, echipa s-a calificat până în semifinală, iar în cadrul premierii de la finalul evenimentului a câștigat premiul „Motivate Award 1st Place” , premiu ce presupune: conceperea unui plan bine definit al echipei care să includă țelurile echipei, strategiile de joc, administrarea financiară a echipei și evenimentele organizate în comunitate.
Echipa RO 060 – DecebalTech a jucat 6 meciuri de calificare, pe care le-a câștigat, astfel clasându-se pe cel de-al doilea loc în Divizia 2, calificându-se în semifinala și mai apoi în finala diviziei din care a luat parte. În cadrul premierii, echipa a obținut titlul de „Finalist Alliance 1st Team selected”, dar și premiul „Control Award 1st Place”, premiu ce presupune: descrierea în detaliu a componentelor controlate ale robotului.
Atmosfera competiției a fost surprinsă de membrii celor două echipe astfel:
Anghelina Robert Adrian – RO 060: „ La regionala de la Timisoara am avut ocazia sa ne testăm roboții în regim de competiție alături de alți colegi/ prieteni. A fost o experiență palpitantă, cu dificultăți, dar cu o răsplata pe masură”; Bărăștean Carla-Maria – RO 060: „Emoție, bucurie și entuziasm sunt trei cuvinte care descriu etapa regională. Munca noastră zilnică și dedicarea au fost valorificate prin câștigarea celor doua premii. De asemenea, am avut ocazia de a lega prietenii strânse și de a ne antrena.”; Bucur Maxian – RO 115: „Regionala a fost o experiență unică. Am avut ocazia să întâlnesc o comunitate deosebită și deschisă. Pe langa asta am învățat de la alte echipe anumite lucruri pe care le voi pune în practică.”; Borzei Cătălin – RO 060: Ce mi-a plăcut cel mai mult la regională de la Timișoara a fost atmosfera pe care o creau echipele și spectatorii. A fost o experiența inedită deoarece am luat parte la un eveniment de o asemenea grandoare. Catrinoiu Daria – RO 115: „Pentru mine regionala a fost o experiență frumoasă în care am avut ocazia să întâlnesc oameni geniali și să observ idei diferite și eficiente ale diferitelor mecanisme.” Cîmpean Beatrice – RO 115: „Încă din momentul în care a început participarea mea în FTC, competiția regională a reprezentat un moment important pentru mine în ceea ce privește evoluția echipei. Cele două zile de concurs au fost pline de momente frumoase, lacrimi de fericire, bucuria revederii și clipe pline de suspans.” Colcea Cătălin – RO 060: Părerea mea despre aceasta regională este că noi, clubul de robotică, am reușit să ne unim și să construim doi roboți foarte buni, care au reușit să se claseze în top 3 în cadrul celor două divizii, reușind astfel să facem lucrurile mult mai bine!” Gorcea Codrina – RO 115: „Regionala a reprezentat un eveniment extrem de frumos, cu o diversitate minunată de oameni. Astfel, am avut parte de un weekend plin de schimburi de experienta, ce vor ajuta echipa sa se dezvolte.” Gorcea Mădălina – RO 115: „Încă din primul meu moment în FTC, am știut că, regionala avea să fie unul dintre evenimentele cele mai importante, fiind și cel care deschide orizonturi noi pentru echipa noastră.”; Lăpădat Marius – RO 115: „ Regionala de la Timișoara a fost un eveniment foarte bine realizat, ne-a arătat faptul că munca în echipa și perseverența duc la performanţă. Am realizat progres considerabil și dorim să obținem rezultate și mai bune mai departe prin muncă și devotament.”; Maniul Medeea – RO 115: „A fost o experiență extrem de interesantă, plină de momente palpitante. Am descoperit ce înseamnă cu adevărat să lucrezi în echipă, să fii nevoit să iei decizii rapide și corecte, să nu te lași doborât de oboseală și să îți dorești ca echipa ta să fie cea mai bună. ”; Meltiș Dragoș – RO 115: „Atmosfera de la regională a fost extraordinară, iar membrii celorlalte echipe au fost deschiși la întrebări. Acest eveniment m-a ajutat să găsesc idei noi pentru robot și de asemenea am legat prietenii cu elevi ce au aceeași pasiune ca mine”; Nechifor Mirel – RO 115: „A fost o experiență unică în care am putut întâlni o varietate de oameni și în care am putut forma legături în moduri neașteptate.”; Nicola Andreea – RO 115: „Ce mi-a plăcut cel mai mult la competiție a fost energia, faptul că a existat foarte multă muncă, seriozitate, dar și creativitate, spontaneitate și distracție, toate în același timp”; Sorescu Mădălina – RO 060: „Etapa regională este încă un eveniment pe care îl pot păstra cu mândrie ca o amintire dragă, fiind al doilea an de experiență în cadrul echipei de robotică, așteptările pe care le aveam atât de la eveniment în sine, cât și de la echipă erau mari. Cu bucurie, pot spune că atmosfera prietenoasă și călduroasă a competiției, emoția meciurilor și nerăbdarea cu care așteptam momentul premierii sunt doar câteva exemple de trăiri pe care le voi păstra un timp îndelungat.” Suciu Florin – RO 115: „Atmosfera din cadrul competiției regionale a fost una foarte încărcată și plină de emoție. Evenimentul a constituit încă un prilej pentru echipă de a obține noi idei și a face schimb de informații cu celelalte echipe.”; Tarod Alexandra – RO 115: „Competiția regională a fost un antrenament pentru următoarea etapă a concursului. Au fost două zile încărcate cu emoții pe care le-am trăit intens alături de colegii mei, dovedind la fiecare pas faptul ca suntem o echipă unită, care țintește cât mai sus în realizarea scopului propus.”; Stănculescu Sorin – mentorul echipelor: „ Regionala de la Timișoara a fost adevăratul test că echipele clubului nostru s-au maturizat, că membrii clubului au înțeles ce este foarte important – munca în echipă, gândirea unui proiect deosebit și realizarea lui în cele mai mici detalii. În acest sezon evoluția s-a observat din ce în ce mai bine la toate demonstrativele.
Rezultatele de la regională ale ambelor echipe ne-au plasat între echipele valoroase ale turneului de calificare și cu un cuvânt important de spus în competiție. Am avut roboți buni și echipe deosebite într-o competiție extraordinară ca profesionalism și atmosferă. Pentru mulți din membrii echipei evenimentele acestei regionale vor rămâne puternic întipărite în memorie și datorită faptului că ambele echipe au luat premiile 1 la diferite categorii, dar mai ales că au evoluat atât de bine pe teren. ”
În continuare, cele două echipe așteaptă cu nerăbdare etapa națională care se va desfășura în perioada 27-29 martie la Cluj-Napoca.
Alexandra Tarod – membru al echipei RO 115 – Dark Energy