Noul volum de versuri al Marcelei Constantinescu, intitulat ”Viața merge mai departe” a fost lansat joi, 14 noiembrie a.c., la Cercul Militar din Deva, în fața unui public de excepție.
Structurată pe cinci capitole, cartea oferă cu generozitate cititorului ”mănunchiuri de mărgăritare din buchetul inimii, magnetizându-l și atingându-i coarda sensibilă a sufletului”.
Întregul mesaj al versurilor propune apropierea de Divinitate, o lume mai bună, mai tolerantă și mai înțeleaptă. Mesajul de forță al versurilor îl reprezintă o răbufnire a sufletului, derivată din anii petrecuți în străinătate, departe de familie și de cei dragi, de către autoarea cărții.
Potrivit doamnei Camelia Ardelean, un om de aleasă cultură, ”oricare ar fi tematica abordată, versurile caline oglindesc sensibilitatea autoarei, dorința de a se descătușa prin scris, de emoțiile ce-i copleșesc ființa”.
”Marcela Constantinescu se dovedește a fi o poetă care nu alunecă într-un patetism ieftin, ci este o luptătoare ce a reușit să-și înfrângă slăbiciunile și să meargă mai departe”.
Volumul lansat ieri la Cercul Militar din Deva reprezintă, practic, a treia scriere reușită a Marcelei Constantinescu după ce, în prealabil, a fost coautoare a Monografiei satului Brâznic și autoarea celui de-al doilea volum de versuri ”Destăinuiri”.
La final, autoarea volumului de versuri ”Viața merge mai departe” a acordat autografe celor prezenți.