Starea de sănătate a unei comunităţi reflectă potenţialul acesteia, dar şi modul în care autoritatea locală se implică în problemele sociale ale oamenilor. Plecând de la acest adevăr, mai multe primării din judeţ, în colaborare cu Consiliul Judeţean şi paramedicii Asociaţiei Salvital, organizează periodic caravane prin care este evaluată sănătatea populaţiei.
Este şi cazul comunei Veţel, unde joi a avut loc o acţiune de acest gen, desfăşurată prin sistemul de telemedicină şi teleconsultaţii. Principiul este simplu: paramedicii sunt calificaţi să facă primele examinări, după care rezultatele sunt trimise prin internet şi sunt interpretate de medici specialişti. Ei sunt cei care stabilesc un diagnostic şi un tratament sau, dacă este cazul, continuarea investigaţiilor într-o policlinică sau spital.
„Monitorizarea stării de sănătate a oamenilor ne preocupă în mod deosebit. Sunt multe persoane care ar dori să-şi facă analize medicale sau să poată merge la consultaţii de specialitate, însă nu reuşesc din diferite motive. Unii sunt în vârstă şi se deplasează mai greu, alţii sunt prinşi cu activităţile casnice din această perioadă a anului. Prin urmare, cred că această acţiune a paramedicilor Salvital, sprijiniţi de Consiliul Judeţean, este binevenită şi vom continua pe această linie”, a menţionat primarul comunei Veţel, Ioan Henţiu.
În cazul cetăţenilor din comuna Veţel au fost oferite gratuit următoarele consultații: măsurarea glicemiei, temperaturii şi tensiunii arteriale. De asemenea, s-au făcut teste de spirometrie pentru identificarea unor probleme pulmonare, EKG pentru cardiologie, determinarea INR-
probă din sânge pentru persoanele care au tratament cu anticoagulante. Paramedicii au mai executat determinări ale indicelui braț-gleznă, pentru identificarea unei boli arteriale periferice, precum şi hemoglobina glicozilată-, pentru evaluarea și monitorizare a controlului glicemic, după caz.
Determinările s-au făcut la căminele culturale din Herepeia, Leşnic şi Mintia.
„Pentru satele de munte ale comunei, respectiv Muncelu Mic, Runcu Mic, Muncelu Mare și Boia Bârzii, în urma consultării populației din această zonă, preponderent ocupată acum cu muncile agricole, se va stabili o dată ulterioară pentru evaluarea stării de sănătate. La acțiunea de evaluare a stării de sănătate trebuie să vă prezentați cu buletinul”, precizat primarul comunei Veţel, Ioan Henţiu.