Administraţia locală din comuna Veţel a încheiat anul 2020 fără datorii sau alte obligaţii băneşti majore, graţie politicii financiare pe care conducerea primăriei înţelege să o deruleze de ani buni.
Prin urmare, capitolul de investiţii nu are de suferit, principalele obiective vizate pentru acest an fiind cele la care finanţarea este una nerembursabilă, obţinută din fonduri europene sau prin programe guvernamentale. Singura problemă este asigurarea cotei de cofinanţare pe care trebuie să o plăteacă primăria.
„Estimăm că vom avea nevoie de circa 400.000-500.000 de lei pentru implementarea unor proiecte ce sunt finanţate, de exemplu, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL II) şi prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Este vorba şi de cheltuielile neeligibile sau de cele care au apărut pe parcursul implementării investiţiilor”, a precizat primarul comunei Veţel, Ioan Henţiu.
În ceea ce priveşte problemele curente ale primăriei, edilul local este de părere că Executivul ar trebui să simplifice circuitul banilor pentru plata persoanelor cu handicap. La sfârşitul anului trecut, administraţia locală şi-a onorat obligaţiile financiare faţă de această categorie de cetăţeni, chiar dacă de la bugetul de stat a fost repartizată suma de 80.000 de lei, insuficientă pentru acoperirea costurile integrale.
„Am încercat să nu rămânem cu datorii pentru că vorbim despre persoane cu probleme pentru care contează orice sursă de venit”, a menţionat primarul Ioan Henţiu.
Potrivit acestuia, deoarece statul asigură o mare parte din fondurile pentru aceste persoane, ar fi bine ca banii destinaţi lor să le fie viraţi direct, fără să mai treacă prin primării.