Veţel: Programul „Anghel Saligny” aduce asfalt şi reţele de apă pe sate

Una dintre campioanele atragerii de finanţări nerambursabile din judeţul Hunedoara, Primăria Veţel se poate mândri cu o nouă reuşită. Recentul Program naţional de investiţii „Anghel Saligny” va aduce şi în această aşezare fonduri în valoare totală de peste 13,6 milioane de lei, câştigate de Primăria Veţel.

Este vorba despre două proiecte de infrastructură importante. Primul se referă la modernizarea unor străzi şi drumuri din satul Mintia, iar cel de-al doilea la extinderea reţelei de apă în satele Muncelu Mic, Runcu Mic, Muncelu Mare și Boia Bârzii.

„Ne-am propus să modernizăm străzile şi drumurile din localitatea Mintia. Proiectul are o valoare de 9,8 milioane lei şi ne propunem să turnăm asfalt în Mintia. Sunt zone unde stratul de asfalt s-a deteriorat, iar în alte locuri nu am avut asfalt deloc. Este timpul ca această stare de lucruri să se schimbe”, a arătat primarul comunei Veţel, Ioan Henţiu.

El a menţionat că ar fi fost nevoie de circa 5 milioane de euro pentru ca suma de bani să acopere nevoia de finanţare pentru acest proiect. Chiar dacă banii nu sunt suficienţi, administraţia locală este pregătită pentru a depune un nou proiect de finanţare, astfel încât să fie acoperit tot necesarul de fonduri la acest capitol.

Cel de-al doilea proiect câştigat de Primăria Veţel prin Programul „Anghel Saligny” se referă la extinderea reţelei de alimentare cu apă în satele Muncelu Mic, Runcu Mic, Muncelu Mare și Boia Bârzii. În valoare de 3, milioane de lei, innestiţia îşi propune să rezolve alimentarea cu apă în zonă, mai ales că în ultimii ani apa a început să lipsească oamenilor din satele menţionate.

„Trebuie să reabilităm gospodăria de apă de la Muncelu Mic, de la rezervoarele de apă, până la staţiile de pompare. Apoi trebuie să extindem reţeaua de apă la Muncelu Mare şi Boia Bârzii. Apă este suficientă şi sper să nu mai avem probleme din acest punct de vedere după ce vom finaliza această investiţie. Este mare lucru pentru oameni, deoarece problema apei în zonă a devenit una stringentă pentru comunitatea locală şi pentru noi, ca primărie”, a completat edilul şef al comunei Veţel, Ioan Henţiu.

Partajează această știre

Lasă un răspuns